Loturile României (feminin și masculin) au plecat azi spre Budapesta, unde sâmbătă și duminică vor avea loc întrecerile Campionatului European pe echipe (eșalonul secund). La competiția care a substituit defuncta Cupă a Europei, lotul condus de Gabi Szabo merge cu vedete precum Nicoleta Grasu (disc) și Marian Oprea (triplusalt).
Angela Moroșanu, pe trei la Praga
Sprintera Angela Moroșanu s-a clasat pe poziția a treia în cursa de 400 m garduri din cadrul Grand Prixului de la Praga. Ieșeanca, finalistă la Mondialul de anul trecut, a încheiat cursa cu 55,65. Prima a trecut linia de finiș Zuzana Hejnova (Ceh – 54,68).
Mihai Grasu, barem de Europene
Discobolul Mihai Grasu (23 de ani) și-a realizat baremul pentru Europenele de la Barcelona (27 iulie – 1 august), după ce a aruncat la București, în cadrul Campionatului Municipal, 62,07 m – performanță sinonimă cu cel mai bun rezultat personal al carierei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER