Hormonul de creștere îmbunătățește performanța sprinterilor
Un atlet care își administrează hormon de creștere poate să-și
îmbunătățească capacitatea de sprint cu 4-5 la sută și astfel să
treacă potențial de pe ultima pe prima treaptă a podiumului, au
explicat, marți, cercetătorii australieni, care au efectuat un
studiu.
Această cercetare, finanțată de către Agenția Mondială
Antidoping (WADA), demonstrează că utilizarea substanței interzise
poate permite sprinterilor să alerge mai repede, dar nu
îmbunătățește puterea, forța sau rezistența.
„O creștere cu 4 procente pe o perioadă de 10 secunde,
reprezintă patru zecimi, care este o diferență de timp foarte
mare”, a declarat pentru AFP profesorul Ken Ho, director
de cercetare al Institutului Garvan de Cercetare Medicală din
Sydney.
Hormonul de creștere, care figurează pe lista substanțelor
interzise de codul antidoping mondial, e suspectată ca fiind
utilizată pe scară largă în domeniu sportiv. Această substanță e
încă greu detectabilă în timpul testelor antidoping, un singur
atlet, jucătorul de rugby englez Terry Newton, fiind până în
prezent testat pozitiv cu ea și sancționat cu interdicție de doi
ani.
Potrivit profesorul Ho, chiar dacă poate avea efecte interesante
pentru sprinteri, această substanță nu duce la creșterea
performanțelor în toate disciplinele: „Nu cred că-l poate ajuta pe
un canotor sau un halterofil, dar ar putea ajuta un sprinter”.
Pentru a efectua acest studiu, cercetătorii au monitorizat 103
sportivi amatori, cu vârste între 18 și 40 de ani, timp de opt
săptămâni. Unii au primit injecții zilnice cu hormon de creștere,
alții aveau placebo, iar un al treilea grup a primit hormon de
creștere și testosteron.
Rezultatele publicate în „Annals of Internal Medicine” arată,
pentru primul grup, o îmbunătățire cu 4-5 la sută a capacității de
sprint, și îmbunătățirea cu 8% pentru cei care au primit cei doi
hormoni.
Sportivii amatori care au luat doar hormon de creștere nu au
evidențiat nicio creștere a masei musculare, dar au resimțit
unflături și dureri articulare.
Pentru acest studiu, voluntarii au primit doze cu mult
inferiorare celor ce poate fi luate de unii sportivi de elită, și
într-o perioadă scurtă de timp. „Putem presupune, prin
urmare, că efectele acestor substanțe asupra performanței ar putea
fi superioare decât cele ce s-au evidențiat în acest studiu și că
efectele lor secundare pot fi mult mai severe”, a declarat
profesorul Ho.