„Iei 3.000 de lei! Din ăștia, de la o vârstă, trebuie să-ți plătești chirie, întreținere”. La 21 de ani, campioana vorbește despre viața grea din România
În drumul spre performanță, un sportiv român trebuie să facă o sumedenie de sacrificii și să îndure greutățile vieții de zi cu zi. Despre toate acestea a vorbit cu sinceritate Maria Mihalache, multiplă campioană națională la atletism.
Palmaresul ei cuprinde peste 150 de medalii cucerite în concursuri interne și internaționale, dar nu-i asigură și venituri pe măsură. Ce-i oferă statul acoperă cu greu cheltuielile pentru ședințele de masaj sau recuperare.
Multipla campioană națională a descris fără ocolișuri viața grea din România
La 21 de ani, Maria încasează între 3.000 și 4.000 de lei, bani insuficienți pentru traiul de zi cu zi, care presupune cheltuieli din ce în ce mai mari. Este cea mai rapidă româncă din 2024 și se mândrește cu acest statut, doar că și-ar dori – ca mulți alți sportivi de performanță – să aibă parte de mai mult sprijin.
Nu e ca la celelalte sporturi de echipă, unde un jucător care poate e și mult mai slab decât noi, adică nu e campion național de seniori, ia 10.000-14.000 de euro. Noi, 3.000 de lei! 2.500 de lei, depinde de fiecare, poate și 4.000 de lei. Din ăștia, de la o vârstă, trebuie să-ți plătești chirie, întreținere. Care e foarte scumpă, foarte scumpă și s-a scumpit și mai mult în ultimul timp.
Nu mai zic de refacere, de masaje, care sunt foarte importante. Adică dacă nu faci masaj de scoatere a tensiunii din picioare, riști să te accidentezi. Este cel mai important. Sunt foarte scumpe și astea. Ajunge la 200-250 de lei un masaj. Dacă trebuie să faci două pe săptămână, deja 500 de lei, ori patru săptămâni… Se adună. Deci, cam greu”, a dezvăluit Maria Mihalache pentru gsp.ro.
Ar putea deveni influencer: „Mă atrage ideea”
Întrebată dacă ia în calcul să se angajeze pe viitor, pentru a-i fi mai ușor să acopere cheltuielile, tânăra atletă a dat asigurări că sportul va rămâne pe primul plan. Cochetează, în schimb, cu ideea de a deveni influencer, mai ales că are deja o comunitate impresionantă pe rețelele de socializare.
„Nu mă gândesc să-mi iau un job. Mă gândesc să… Bine, sper să nu fie nevoie să-mi iau un job. Mă gândesc să fac sută la sută sportul ăsta, adică jobul meu principal. Asta mă gândesc și sper să reușesc. Nu știu… Sper să nu fie nevoie să ajung să-mi iau un job din cauza banilor
Pot să spun că mă atrage ideea să fiu influencer. Mi-ar fi un pic dificil să mă filmez în timpul antrenamentelor, pentru că nu am pe nimeni care să facă asta. Antrenoarea mea este atentă la mine. Adică nu prea pot să expun ceea ce fac la antrenamente. Doar eventual să-mi aduc un fotograf sau să fac în plus doar pentru filmări. Sau un fotograf care să ia fix cadrele live. Dar m-ar atrage”, a spus Mihalache.