INTERVIU cu medicul Oșean, acuzat de federație că i-a prescris Meldonium Mirelei Lavric: „Medicamentul a fost recomandat de federație!”

Atleta Mirela Lavric a fost depistată pozitiv cu meldonium, a fost informația șoc venită la începutul acestei săptămâni de la IAAF și prezentată în exclusivitate de ProSport. Cazul sportivei a luat amploare, iar informațiile care apar sunt tot mai spectaculoase.

În cadrul emisiunii ProSport LIVE, Sandu Ion, președintele Federației Română de Atletism, a spus, printre altele: „Am avut o discuție cu Mirela și cu antrenoare ei. E o situație greu de gestionat. Domnișoara a recunoscut că a făcut acest lucru, la prescripția medicului Vasile Oșean. A luat acest medicament ultima dată în luna decembrie. La controalele doping făcute în Portland nu a ieșit nimic. IAAF (n. red. Federația Internațională de Atletism) a făcut controalele”.

Plecând pe acest „fir”, colaborarea Mirela Lavric – Vasile Oșean, ProSport l-a contactat pe medicul care a făcut „prescripția medicală” pentru meldonium. Disciția cu Vasile Oșean a decurs în felul următor:

Bună ziua, domnule doctor. Bănuiesc că știți motivul pentru care v-am contactat. Când i-ați recomandat meldonium Mirelei Lavric și de ce?
Mirela a avut indicație terapeutică în 2012, în urma unor investigații medicale cerute de Institutul Național de Medicină Sportivă Sportivă, inclusiv la nivel cranian. Dar atunci când i-am recomandat acest medicament nu se discuta că ar fi sau măcar ar urma să fie introdus pe lista substanțelor interzise.

Adică, dumneavoastră i-ați recomandat acel medicament pentru ultima dată în 2012, iar de atunci sportiva l-a luat permanent?
Eu i l-am recomandat în 2012, dar nu mai știu ce indicații medicale a avut ulterior, întrucât din 2014 eu nu mai sunt medicul loturilor de atletism. După nu știu ce investigații medicale a mai făcut, nici n-am mai avut acces la fișa ei medicală. Federația Română de Atletism a colaborat pe rând cu diferiți medici. Cert este că atunci când i-am recomandat Mirelei medicamentul nu avea nicio legătuiră cu sportul. Dacă era așa, atunci ar fi fost interzis de foarte mult timp.

Nu ați mai fost medicul lotului de atletism. Ați fost, în schimb, medicul particular al sportivei?
Am mai păstrat legătura, dar nu la nivel de medicație. Atunci când Mirela a mai venit prin București m-a mai sunat la modul „Ce mai faci?”, „Pot să vin la un masaj?”, eu având un cabinet de recuperare. Medicamentația a fost făcută însă de Federație!. Ei le spun sportivilor, în funcție de probele efectuate, ce susținătoare de efort să folosească sau în funcție de patologie le administrează medicamentele.

Aveți cumva idee în cât timp iese meldonium din organism?
Nu știu, dar am văzut că se vehiculează diverse ipoteze. Producătorul spunea că meldonium iese din corp în 3-6 luni. La sigur nu știu, poate un răspuns mai exact în acest sens poate oferi ANAD.

De când știți că meldonium este un medicament interzis de WADA (n.r. În Monitorul Oficial a apărut în octombrie 2015)?
Am aflat din ianuarie.

Mai colaborați cu sportivi în acest moment?
Da, la canotaj.

După discuțiile legate de colaborarea cu Mirela Lavric și despre meldonium, acestea s-au mutat apoi asupra cazului „Roxana Bîrcă”. Președintele FRA a declarat tot în cadrul emisiunii ProSport LIVE: „În 2013 am avut un incident cu o fată care a fost prinsă, Roxana Bîrcă, la Universiada de la Kazan și atunci am renunțat la doctorul Oșanu”. Răspunsurile medicului au fost spectaculoase!

Aș vrea să discutăm puțin și despre cazul Roxanei Bîrcă ...
Este un caz foarte frumos, pregătit și lovit cap-coadă direct în antrenorul sportivei, Augustin Barbu. Trebuiau plătite polițe după ce la federație a venit domnul Sandu Ion.

Adică?
Nu au fost în aceeași tabără, domnul Augustin Barbu a candidat pentru un post de antrenor federal. Eu o cred pe fată, că nu a luat acele substanțe care au ieșit la controlul antidoping

Și cum a ieșit atunci testul andidoping pozitiv?
Este o poveste întreagă, iar federația nu ne-a susținut deloc. Eu am cerut personal să facem Proba B și la insistențele mele fostul secretar a sunat până la urmă la ANAD pentru o programare. Iar cei de la ANAD mi-au dat o adresă de mail unde pot depune o cerere. Totul a mers foarte greu. Le-am cerut să facem o analiză la laboratorul de la Lausanne, dar ei au trimis Proba B tot în Rusia, unde bineînțeles că a ieșit tot pozitivă. Pentru alte cazuri s-a putut trimite la Lausanne, dar în acest caz nu s-a putut. Toate cheltuielile au fost suportate de mine și de sportivă. Toată lumea s-a spălat pe mâini.

Vorbiți de o conspirație…
Fata nu a luat nimic. Dacă urmăriți ce s-a întâmplat după Jocurile Universitare de la Kazan, mai mulți sportivi au fost găsiți cu aceeași substanță. Ei nu au fost suspendați, în schimb a fost suspendat laboratorul din Rusia! Cap-coadă toate lucrurile s-au făcut la Kazan pentru Rusia. Roxana Bîrcă a câîștigat la mare distanță în fața unei reprezentante a gezdelor. Rusoaica nu a fost găsită cu nimic la Kazan, iar la câteva zile distanță, după un un alt concurs la nivel internțaional, a fost despitată pozitiv cu aceeași substanță ca și în cazul Roxanei. Înainte, Bîrcă a participat și la Naționalele României în 7 iunie, în 22-23 iunie a luat startul și la Cupa Europei, iar în 14-16 iulie într-o etapă de Diamond League. Au fost controale antidoping, dacă era testată pozitiv ar mai fi plecat ea în concursuri? Ar fi trebuit să ia medicamentul din mai. Nu se dopează la concursuri mai importante și face acest lucru la Universitare? Hai să fim serioși!

Și totuși, de ce Federația nu a susținut-o pe sportivă să-și dovedească nevinovăția?
Trebuiau poliție plătite. După ce domnul Sandu Ion a venit la federație a dat la picioare tuturor. Spre exemplu, imediat după alegeri i-a luat toate lucrurile Gabrielei Szabo și i le-a trântit într-un garaj! Când a apărut cazul Roxana Bîrcă ni s-a transmis la toți să nu comentăm nimic, iar apoi m-am trezit că au măturat cu noi pe jos!

De fapt ați fost dat afară după cazul Bîrcă.
Am plecat că am vrut eu, nu pentru că am fost dat afară.

În urma dialogului purtat cu Vasile Oșean, ProSport l-a contactat din nou pe Sandu Ion, care a fost tranșat atunci când i-am relatat că medicul a negat informația, conform căreia el i-ar fi prescris meldonium Mirelei Lavric, înainte ca atleta să fie depsitată pozitiv: „Am declarația sportivei, mai multe nu am ce să spun. Dacă se bat cap în cap în declarații este treaba lor. Într-adevăr, medicul Oșean nu mai este din 2014 la Federație, dar contactele cu atleții le are în continuare. Dacă vorbim la poliție să-i facem un control inopinat, oare ce-i găsim în geantă? Am declarația fetei, mai multe nu am ce să spun”.

Sandu Ion a mai spus că a reziliat contractul cu medicul Vasile Oșean „pentru că nu-mi plăcea ce făcea”, cât privește acțiunea jenantă cu lucrurile fostului ministru Gabriela Szabo a susținut: „Lucrurile au fost strânse și așezate în cutii, din ce știu. Oricum, nu mă ocupam eu de astfel de lucruri”.

 

Publicat: 12 04. 2016, 15:32
Actualizat: 12 04. 2016, 16:38