Discuția cu Cătălin Câmpeanu (28 de ani) se petrece în mijlocul sufrageriei celui mai bun sprinter român. Pe covor. Înconjurat de bibelouri multicolore. Așa își alintă pantofii sport pe care îi mângăie cu o cârpă fină. De fapt, e o bucată de material de șters amprentele de pe ochelari. Are grijă ca de ochii din cap de cele trei perechi, așa cum avea și de prima pereche de teniși cu care pășea cu atenție de arheolog printre gâlmele pistei din Bacău. Vorbește însuflețit, face incursiuni prin revista copilăriei sale, își continuă tacticos ritualul și își spune povestea. O poveste emblematică pentru felul în care mulți campioni din România și-au găsit împlinirea în sport plecând din poziția specifică startului. De jos. Cătălin e un zdrahon de 1,90 m tatuat din cap până în picioare și surprinde cu un ton mieros. I se pune un nod în gât atunci când atinge tema greutăților din vremea consignațiilor și prinde glas când retrăiește finala de la Campionatul European. Aflat pe final de sezon, pare înarmat cu optimism, hotărâre și curaj pe un culoar interzis parcă albilor. Culoarul de la 100 m. „Port 45 la pantof și acum m-ai prins într-o perioadă în care n-am picioarele traumatizate. Dar să știi că tendoanele le am roase fie că-i vară, fie că-i iarnă. Parcă simt cum o bucată de glaspapir își bate joc de mine. Cam asta e senzația pe care o are un sprinter din cauza pantofilor care ar trebui să-i ușureze viața”. E declarația de start. Un start neratat.
Înaintea Europeanului de la Barcelona (2010), Cătălin, al doilea din stânga. Câmpeanu, alături de Liliana Bărbulescu, Andreea Ogrăzeanu, Alex Mihăilescu, Viorica Țigău, Mihai Donisan și Ana Maria Ioniță (de la stânga la dreapta). Instantaneul surprins de Răzvan Lupică a fost la vremea respectivă „Imaginea Zilei” în ProSport
Bazarul din Bacău, cioburile de sticlă și bătăturile
Ești înconjurat numai de cuie de ultimă generație. Cu ce ai început? Cu teniși Drăgășani, cu celebra talpă care-mi făcea numai bătături în picioare. După ce alergam o zi întreagă, mă simțeam de parcă aș fi călcat non-stop pe cioburi. Cam asta era senzația, dar a meritat. 8-9 ani aveam cred și trăgeam de perechea aia de teniși un an întreg. Ba îi mai lipeam singur când se deteriorau, ba mai alergam și în picioarele goale. Una singură aveam și țineam la ea ca la ochii din cap. Din bazarul din Bacău o cumpărasem.
Totul se întâmpla după Revoluție, când începeau deja să mai apară pantofi de sport prin magazine, aduși din Turcia sau „originali”… Eee, n-aveam eu bani de originali. Pe la mijlocul anilor 90 mi-am luat și prima pereche din piele, era o firmă fantomă cu tălpiciul din carton. Altă bătaie de cap, altă durere de picioare. Mă dureau și mai rău. Dar primii și primii „adidași” moderni i-am avut pe la 13-14 ani. I-am cumpărat de la cineva care aducea marfă din Italia și aveau talpa din spumă. Domyos se cheamau și m-au ținut ceva. Doi-trei ani…
Până când… Până când am trecut la cuie (n.r. – denumirea pantofilor purtați de o parte a atleților de la diferite probe). I-am cumpărat de la o consignație din Bacău, îi văzusem în vitrină agățați de șireturi de altă pereche de pantofi. Nu știam eu pe atunci că erau pentru alergătorii de la 3.000 m obstacole, nicidecum pentru sprinteri. M-a ținut câțiva ani și acea pereche antică de pantofi de sport. Părinții mei îmi aduc și acum aminte de ei. Rezultatul de la Europene l-am dedicat părinților mei, Mariana și Nicolae, ei m-au făcut, ei m-au crescut. Lor le datorez și începuturile din sport. Mama a plecat la muncă în Italia, să am ce să mănânc și să fac sport. Ținea tot timpul legătura cu primul meu antrenor, Cristi Nemțanu, pentru a sta alături de mine.
„Mi-am cumpărat o bicicletă din primii bani câștigați pentru a merge la antrenamente”
Mulți sportivi din diferite discipline povestesc că din primii bani câștigați la concursuri își cumpără diverse piese de echipament. Tu ce ai făcut cu primii bani câștigați din atletism? Eu mi-am luat o bicicletă. Știi de ce?
Nu. Să te antrenezi? Nu, să ajung mai ușor la antrenamente, pentru că eu locuiam într-un cartier aflat la distanță destul de mare de locul în care făceam pregătirea în Bacău. Aaa, și apoi mi-am luat primele cuie originale. Știi cum se împărțeau: în originale și imitații… Erau adidas și le-am luat de la un fost atlet, Dan Alexe, care făcuse garduri. Țin minte și acum că am dat 1.200.000 de lei. Deja făcusem un salt important de la chinezăriile Ciuciong, Nanciong, la așa ceva. Trecusem deja de perioada în care admiram pantofii cu pernă de aer pe care-i purtau băieții din cartier. Șmecheri, erau aduși de afară.
Și acum? Acum am trei perechi de cuie și mai multe perechi de running. Dar cred că pe acasă, în Bacău (n.r. – sportivul locuiește în București în prezent) mai am printr-o cămară vechile încălțări. Nu uit niciodată de unde am plecat și cum am plecat la drum.
Elevul antrenorului Marius Linte nu are contract cu o firmă de echipament sportiv. Își cumpără singur pantofii de sprint Foto: Andru Nenciu
Câte sute de grame au pantofii cu care alergi în concurs? 100. Cel mult 140 grame.
Sprinterii suferă, de regulă, multe leziuni pe laba piciorului. Mă uit la picioarele tale și pare că ești ferit de așa ceva. De ce? Nu, nici vorbă. Să mă vezi în perioada de toamnă, după pregătirea de toamnă. Mi se învinețesc, îmi mai cad și unghiile, umblu numai cu leucoplast. Dar, da… Acum arată destul de bine, dar bătături pe tendon am tot timpul. Orice pereche mă roade la spate. Dar acum nu sunt varză ca în perioada de toamnă.
„Cuiele îmi blochează circulația dacă stau prea mult cu ele în picioare”
Dacă sunt destinate sprinterilor de top, de ce acționează în așa mod asupra picioarelor atleților? Pentru că stau foarte strâns pe picior. Par turnate. Eu, spre exemplu, stau foarte puțin cu ele în picioare.
De ce? Pentru că îmi blochează circulația sângelui. Mi le pun la vestiar, dar le leg foarte larg și abia când ajung în block-start le leg cu adevărat pentru concurs. Ai văzut la finalul multor probe din atletism că foarte mulți sportivi termină cursa și merg cu pantofii în mâini până la vestiare?
Da. Eee, eu fac parte din acel grup de atleți, care își dau jos imediat pantofii din picioare. Nu îi suport și aleg să renunț rapid la ei. La televizor sau în poze se văd frumos: colorați, formă simpatică, șireturi de culori stridente. Dar nu sunt confortabili deloc.
10,28 e recordul personal al sprinterului din Bacău pe distanța de 100 m (2008)
10,29 a alergat sportivul legitimat la CSM București / Călărași în semifinalele probei de 100 m de la C.E: din Zurich
10,21 e recordul național al probei stabilit de Daniel Cojocaru (1994)
„Francezul Lemaitre e exemplul care arată că albii îi pot încurca pe sprinterii de culoare”
Să trecem puțin la finala de la 100 m din cadrul Europenelor, unde ai terminat pe 7. Ai fi putut obține un loc superior, ești mulțumit? În semifinale ai scos un timp la o sutime de secundă – 10,29 – față de recordul tău personal – 10,28. Doar îmi doream să ajung în finală, asta nu înseamnă că și credeam că pot ajunge acolo. Dar am și vrut să demonstrez că pot să fac mai mult decât consideră alții. Și cred că am demonstrat. Sunt mulțumit, pentru că acum văd sportul de performanță din altă perspectivă. Simt că e altceva, am concurat lângă cei mai buni și simt deja că fac alt sport.
În finală ai alergat pe un culoar între britanicul Dwain Chambers și francezul Christophe Lemaitre. Cum te influențează înaintea cursei o astfel de repartizare în block-start? Eu am mai alergat contra lor, de mai multe ori, chiar și în competițiile indoor. Da, te motivează o astfel de plasare în block-start, te face să simți că ești sportiv profesionist. Fără să vrei, tot vezi cum se comportă la start Chambers, care se plimbă ca un leu în cușcă sau Lemaitre, care stă concentrat cu privirea pironită pe linia de finiș. Ca o statuie.
Vreau să te întreb dacă tu ești adeptul ideii potrivit căreia atleții de culoare nu pot fi detronați din probele de sprint? Calitățile lor le oferă un anumit avantaj care nu poate fi anulat de albi? Nu, nici vorbă! Eu nu cred în această teorie. Și îți dau un exemplu: eu am scos sprinteri de culoare și din serii, și din semifinalele Campionatului European. Și indoor și în aer liber.
Da, dar mă refer la un nivel și mai înalt. La finale de Mondiale sau de Jocuri Olimpice! Francezul Lemaitre e exemplul care arată că albii le pot încurca socotelile atleților de culoare în probele de sprint. Și Christophe poate progresa. Mult! E tânăr și deține un potențial tehnic imens.
Usain Bolt a fost invitat special la Campionatul European de la Zurich. Insane Usain deține în palmares 8 titluri olimpice Foto:EPA
„Bolt poate corecta recordul său mondial. Jamaicanul poate coborî sub 9,50”
La Europenele de la Zurich s-a aflat în tribune și Usain Bolt. Se spune, mai în glumă, mai în serios, că atunci când un recordmen mondial asistă la o miting atletic, pe pistă coboară o energie pozitivă. Ai simțit-o? Am simțit că gradul de motivare crește atunci când în tribune se află liderul lumii. L-am zărit când mă aflam la încălzire pe unul dintre monitoare și l-am văzut când a ținut speech-ul pe pistă. Atât.
9,58, recordul mondial stabilit în Berlin, în 2009, crezi că și-l mai poate corecta? Dacă îți aduci aminte, la Mondialul din Germania el s-a jucat spre finiș. Nu a rămas focusat pe cursă. Și a blocat cronometrul la 9,58. Acele secvențe mă fac să cred că poate coborî chiar sub 9,50. Și vârsta nu e un impediment. (n.r. – Bolt a împlinit săptămâna trecută 28 de ani). Nu mi se pare că s-ar afla într-un picaj, cum se spune, are mai multe dureri din ce știu, și vrea să se refacă, pentru a da o nouă lovitură.
La etapa de joi (n.r. – azi) a circuitului Diamond League, de la Zurich, trebuia să fie prezent și erai repartizat în seria principală, alături de el. Ce s-a întâmplat? Din ce am înțeles, nu era pregătit să fugă, din cauza durerilor. Dar în locul lui, organizatorii i-au adus pe Tyson Gay și pe Asafa Powell pentru a nu pierde din audiență. Bolt trebuia să alerge alături de noi, europenii din finala competiției continentale, dar pentru că nu mai vine, organizatorii nu au vrut să riște și ne-au trecut pe noi în cursa B. A doua ca valoare. Dar nu lipsită de sprinteri valoroși.
Ești primul român care aleargă într-o probă de sprint la Diamond League? Ce-ți aduce o astfel de performanță? Din câte cunosc și eu, sunt primul român, iar avantajele sunt multiple. Mă văd și mulți manageri, îmi sporește capitalul de popularitate și mă alimentează în primul rând cu încredere.
Ai și primă de start? Și primă de start și bonus în funcție locul ocupat.
Îmi poți spune despre ce sumă e vorba? E confidențial.
Îmi poți spune însă dacă ai numărat vreodată câți pași ai făcut pe cea mai bună cursă a ta la 100 m? Nu am numărat decât la o cursă de 60 de metri când am scos 6,60. Am făcut 27 de pași. Dar să știi că eu nu voi renunța niciodată la proba de 400 m, adevărata specialitate a mea. Și pentru Europene, la 100 m, m-am apucat prin martie de antrenamente, după ce făcusem în sezonul de iarnă 60 m. Am hotărât cu antrenorul meu (n.r. – Marius Linte) că mai bine mă axez pe 100 m. Deci, e cu atât mai importantă calificarea în finala de la Europene.
Câmpeanu, în prietenoasa sală de antrenament din complexul Lia Maoliu, de pe strada Maior Coravu Foto: Răzvan Lupică
„Dacă ai spate și fund, fugi! Dacă n-ai spate și fund, nu fugi. Ei sunt culturiști, eu sunt un țânțar”
Ajungem din nou la subiectul Europene. Tu păreai firav față de adversarii tăi, adevărate pachete de mușchi. Își dozează mult antrenamentele pe pregătirea la sală. Cât contează pentu un sprinter pe distanțe scurte un sistem axat în special pe forță? Da, ei erau culturiști și eu un țânțar. Așa păream, deși nu-s nici eu vreun țânțar. Sprinterii, în general, fac în fiecare zi forță cum fac românii care așteaptă să vină vara și să meargă la plajă. Ei lucrează special, în fiecare zi, fiecare grupă de mușchi. Contează masivitatea. Se spune că dacă ai spate și fund, fugi. Dacă n-ai spate și fund, stai pe loc.
Ai avut timp să te relaxezi după Europene? Am fost puțin pe la mare, dar am făcut și antrenamente.
Ultima dată când am vorbit, te aflai la mare, și toată lumea te oprea pe plajă să facă poze cu tine… Din cauza tatuajelor.
Aveai 22. Am 25 acum. Datorită prietenului meu din Constanța, Gabriel Paraschiv, un specialist în materie de tatuaje. Înainte, cei de pe plajă voiau să facă poză ca și cum ar face poză cu maimuța, acum, unii, după finala de la Europene, au început să mai mai și cunoască datorită sportiului.
O ultimă întrebare. E ora 22:00. Dacă acum ai ieși pe stadion și ai alerga o cursă de 100 m, cât crezi că ai scoate? Azi n-am facut antrenament, dar ținând cont că ieri (n.r. – luni) am scos un timp bun pe 80 de metri, cred că la 100 m aș bloca cronometrul la un 10,50.
Mulțumesc și succes la Zurich! Mulțumesc și eu.
INFO Adversarii românului în cursa B (ora 20:51)din proba de 100 m de la Zurich (a 13-a etapă de Diamond League a anului): Rezo Schenkel (Elveția), Simon Makagwe (Africa de Sud), Churandy Martina (Olanda), Chijindu Ujah (Marea Britanie), Jason Livermore (Jamaica), Lukas Jakubczik (Germania), Ryan Bailey (SUA), Yazalde Nascimento (Portugalia)
INFO Componența cursei A (ora 22:45) din proba de 100 m de la Zurich (a 13-a etapă de Diamond League a anului): James Dasaolu (Marea Britanie), Richard Thompson (Trinidad Tobago), Asafa Powell (Jamaica), Bailey Cole (Jamaica), Tyson Gay (SUA), Michael Rodgers (SUA), Nesta Carter (Jamaica), Adam Gemili (Marea Britanie), Harry Aikines (Marea Britanie)
INFO Tot la Zurich, în această seară, va participa în proba de triplusalt și vicecampionul olimpic din 2004, Marian Oprea
Câmpeanu, Suciu, Vieru, Vâlcu și Boboș, cea mai valoroasă ștafetă a României la 4×400 m. La Europeanul de la Goteborg din 2006, în formula Câmpeanu-Suciu-Boboș-Vieru, cvartetul tricolor a stabilit un record național nedoborât până azi: 3:04,23 (12 august) Foto: Andru Nenciu
Vedere din Suedia. „Ștafeta de 4×400 m rămâne aproape de sufletul meu”
Câmpeanu a făcut parte la mijlocul anilor 2000 din cea mai valoroasă ștafetă a României de 4×400 m. Construită la inițiativa lui Titi Mihail, echipa din care făceau parte Ioan Vieru, Florin Suciu, Vasile Boboș, Cătălin Câmpeanu și Bogdan Vâlcu a avut rezultate bune atât în competițiile în aer liber, cât și în cele indoor. „Eram și buni, dar eram și prieteni. Stăteam toată ziua bot în bot și știam cum să ne motivăm. E altceva la o ștafetă. Îți dezvoltă altruismul, te face să tragi pentru un coechipier. Schimbul la 4×100 m se efectuează mult mai greu ca la 4×400 m. Mi-e dor de acea ștafetă”, spune Câmpeanu.
Posesorii primilor 10 timpi din istoria probei de 100 m
Maurice Greene, unul dintre puținii sprinteri de top care nu a marșat și pe „tratamente”. Americanul e analist pentru Eurosport în prezent
Știai că avem o pagină de Facebook în care discutăm doar subiectele speciale?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER