Parcul Tineretului i se arată în culori de toamnă. Aleile sunt pustii de dimineață și doar câteva siluete zvelte mai fac înviorarea pe un covor gros de frunze. Se spune că cea mai bună pistă e acolo unde simți că vântul aleargă în spatele tău. Acoperi kilometru după kilometru. Te hidratezi. Și accepți fără să clipești dictatura vârtejului în care ai intrat. Pentru întreținerea unei pasiuni mai vechi, pentru sănătate, pentru intransigentul ac al cântarului. Sau pentru istorie. Constantina Diță (47 de ani) a alergat fără oprire de la 10 la 42 de ani. A avut o lume întreagă la picioare în momentul în care uralele celor 80.000 de oameni din Cuibul de Pasăre i-au grăbit pașii către aur. Și știe ce înseamnă să devii numărul 1.
Într-o zi răcoroasă de octombrie, ProSport a dus-o pe campiona stabilită în Boulder (Colorado, USA) în Parcul Tineretului, locul în care în 2009 un amator de sport i-a spus pentru prima dată că a început să alerge datorită ei. În prima parte a interviului pentru ProSport, Pușa dezvăluie dintr-o altă perspectivă semnificația orașului Beijing. Time!
Constantina, jumătate din populația globului s-a uitat la tine, la un moment istoric pentru sportul mondial. În Beijing, în 2008, tu ai câștigat aurul la maraton, devenind cea mai vârstnică medaliată cu aur în această probă. Tot în Beijing, în urmă cu o săptămână, Simona Halep a devenit liderul lumii. Știu că te-ai întâlnit cu ea chiar la un eveniment înainte de a pleca în acest oraș cu noroc pentru sportul românesc. Da, cred că a fost un lucru făcut de Dumnezeu să mă întâlnesc cu Simona la acest eveniment făcut de Mercedes, unde Simona a avut un discurs și eu am fost invitată și am vrut să fac o poză cu ea și să îi urez baftă! – pentru că mergea la turneul de la Beijing. Și pe lângă să îi urez baftă!, am vrut să fac o poză cu ea. M-am dus la ea, m-am prezentat – probabil mă știa, dar eu m-am prezentat. I-am spus că sunt campioana olimpică de la Beijing din 2008 și i-am urat Baftă la Beijing! Am făcut poză cu ea, am stat de vorbă, am povestit. I-am spus cum eu am mers la turneul de la Miami Open când ea a ajuns în semifinale și apoi în finală cu Serena Williams.
„A fost un lucru de la Dumnezeu să ne întâlnim la acest eveniment. Amândouă am fost invitate”
N-ați reușit să vă întâlniți acolo… N-am reușit să mă întâlnesc cu ea acolo. Îți dai seama că fiind tot timpul la meci și în timpul programului – eu știu ce înseamnă ca un sportiv să fie în timpul programului! Și atunci nu am insistat foarte mult. Dar m-am dus și am stat chiar în spatele ei când venea și se așeza în pauze, pe scaun. Și i-am povestit că am fost acolo – alături de ea și oricând voi avea ocazia o să merg să fiu alături de ea. Pe această cale vreau să o felicit pentru că nouă Beijingul ne-a purtat noroc: eu am câștigat în 2008 aurul olimpic – cea mai bună atletă din lume și ea, acum, cu o săptămână în urmă, a devenit numărul unu în WTA, în lumea tenisului. Noi două am fost norocoase la Beijing. Eu zic că a fost un lucru de la Dumnezeu să ne întâlnim la acest eveniment la care am fost invitate amândouă.
Cum ți se pare ea din punct de vedere fizic? Specialiștii din tenis susțin că este jucătoarea cea mai rapidă din circuitul WTA, iar deplasarea ei în teren este una formidabilă… Da, eu am urmărit-o foarte mult pe ea și în teren. Are o viteză foarte, foarte mare. În teren se mișcă dintr-o parte în alta foarte rapid, dar, de multe ori, cum am văzut în meciul cu Serena – Serena era foarte forțoasă. Deci, în momentul în care lovea mingea, nici nu mai apucai să vezi bine mingea. De aceea zic că de asta a pierdut puțin. Dar a jucat foarte bine. Și la Miami Open când am fost și am văzut-o, a jucat foarte, foarte bine.
„Dar, să nu uităm că banii astăzi sunt, mâine nu mai sunt. Și noi, ca oameni, trebuie să rămânem oameni. Și eu asta am făcut”
Atunci când devii lider mondial, cum ai fost și tu, apare o presiune suplimentară pe umerii tăi. Cât de ușor sau cât de greu este să gestionezi această presiune? Așa este. După ce devii numărul unu mondial, în orice sport, foarte multă lume se schimbă. Important este să rămâi cu picioarele pe pământ.
Se schimbă persoanele de lângă tine? Probabil, se schimbă. Persoanele de lângă mine nu s-au schimbat. Au rămas aceleași persoane, eu am rămas aceeași persoană și sper ca toți sportivii, indiferent de ce sport fac, să rămână persoanele care au fost înainte. Pe foarte mulți sportivi îi schimbă banii. Dar, să nu uităm că banii – astăzi sunt, mâine nu mai sunt și noi, ca oameni, trebuie să rămânem oameni. Și eu asta am făcut. După obținerea aurului olimpic la Beijing, am rămas același om care am fost și înainte. Într-adevăr, ești mai ocupat, călătorești mai mult, ești invitat peste tot și programul se schimbă. Dar tu – ca persoană… Eu nu m-am schimbat, am rămas același om.
„Și zic >
Vei avea la Tokyo 50 de ani. Tu ai câștigat aurul olimpic la 38 de ani. Ți-a trecut vreodată prin minte să participi? Sau, mai în glumă mai în serios, cineva ți-a spus că la 50 de ani ai putea să iei din nou startul? Da… de multe ori mi se spune când mai merg la o mișcare și mai fac 25 km și fac totuși la un timp foarte, foarte bun – foarte mulți prieteni îmi spun – chiar și managerul, și familia – păi, nu-i nicio problemă, ne pregătim pentru Tokyo 2020. Și zic – da, o să alerg la 50 de ani la Tokyo 2020. Dar este o glumă. Nu mă voi apuca din nou să mă antrenez, pentru că este foarte greu. Deja aș avea 50 de ani.
Și? Asta nu înseamnă că nu aș putea să fac maraton. Dar eu nu îmi doresc asta. Eu îmi doresc dacă merg la o competiție să fiu în față. Să vin în primele 3, în primele 10 – dacă nu în primele 3, măcar în primele 10. Pentru a te pregăti pentru maraton trebuie să faci un efort enorm și atunci mi-am zis: eu mi-am făcut retragerea în 2014, voi alerga doar pentru cauze – nu la competiții de nivel mondial. Dar voi susține sportivii în continuare de la noi, din România.
„Ce m-a impresionat în India!? Cei săraci… care locuiau în corturile de pe marginea străzii. Acolo trăiau, acolo mâncau, acolo se spălau”
Spune-mi câteva cauze pentru care ai alergat. Am alergat în Colorado o cursă de 5 km, Run for Cure – pentru vindecare de cancer, am alergat pentru școli din statul Colorado, pentru o biserică organizatoare a unui concurs de 5 km, am mai alergat și în India, dar și la Tokyo.
Ce te-a impreisonat în India? Unii atleți români povesteau că erau implorați pe stadioane de copii pentru a le arunca peste gard sticluțele de apă din rucsac. Este foarte greu acolo, eu am fost prima dată în 2004 la New Dehi, la Mondialul de semimaraton, și am vazut cât de săraci erau și cum trăiau. Mulți aveau un cortuleț pe marginea străzii, acolo trăiau, acolo mâncau, acolo se spălau. Din India… îmi place mâncarea, nu foarte mult, dar mănânc și mâncare indiană. M-au impresionat copiii care stăteau pe câmp, dormeau acolo…
de Andru Nenciu Operator: Romică Croitoru Producție: Mihai Ianoși
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER