Atletul Ioan Vieru s-a calificat în finala probei de 400 de metri, după ce s-a clasat pe locul doi în prima serie a semifinalelor, cu timpul de 46.61 secunde, la CE de sală de la Torino
Cu timpul obținut, cel mai bun al sezonului pentru sportivul român, Ioan Vieru a încheiat seria semifinală 1 pe locul doi, după ce la ultima turnantă liderul european al probei, irlandezul David Gillick l-a șicanat, dar nu a putut trece de el.
În calificările de la 400 de metri, Ioan Vieru a încheiat pe primul loc seria a treia, cu 46.99 secunde, în timp ce Cătălin Câmpeanu a ratat calificarea în semifinale, încheind prima serie pe ultimul loc, cu 48.66 secunde.
Delegația României la CE în sală de la Torino include 15 sportivi, obiectivul trasat de federație fiind câștigarea unei medalii și calificarea a 3-4 atleți în finalele probelor în care concurează.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER