Iolanda Balaș Soter, inclusă de Federația Internațională de atletism (IAAF), în Hall of Fame și desemnată atleta nr. 1 a Secolului XX spune într-un interviu incendiar acordat TVH 2.0: „În 1960 am intrat în biroul lui Gheorghiu-Dej de la C.C. și i-am spus că refuz să merg la Olimpiada de la Roma – acolo unde aveam să obțin aurul – dacă nu îl lasă cu mine în Italia și pe Ioan Soter, soțul meu, interzis până atunci la deplasări. Și l-a lăsat!”. În exclusivitate și in premieră absolută, mâine, 23 februarie, de la ora 12.30, partea întâi a unui interviu realizat de Mugur Popovici.
Veți afla astfel, între multe altele, cum Iolanda Balaș (la nici 24 de ani împliniți) l-a înfruntat și i-a cerut socoteală lui Gheorghiu-Dej, șeful statului și al partidului, în chiar biroul acestuia; cum s-a pregătit în secret, într-o pădure celebră, pentru a cuceri aurul olimpic la Roma, în 1960; cât de mult a suferit și ce a pățit atunci când soțului său, Ioan Soter, i s-a interzis să plece din țară, alături de ea, la o mare competiție; cum a ajuns azi să caute singură, la peste 75 de ani, sponsori pentru atletismul românesc.
Veți descoperi și cum este (mult) mai cunoscută și mai apreciată peste hotare, inclusiv de șefi de state și de guverne, de regi, regine, prinți și împărați, decât la ea acasă, în România; cum și-au bătut joc cunoscuți politicieni, dar și Mircea Sandu, împreună cu Federația Română de Fotbal, de pista de atletism care ar fi trebuit să înconjoare stadionul de la Arena națională, dar lipsește cu desăvârșire; cum a bătut 14 recorduri mondiale la săritura în înălțime și a câștigat 140 de turnee consecutive între 1957 și 1966, intrând în Hall of Fame și în celebra Guinness Book of World Records…
Și multe alte adevăruri aproape uitate, dar cu atât mai șocante, alături de uriașele probleme ale sportului nostru post-decembrist, ajus astăzi într-o mizerie și sărăcie fără precedent. Cine oare e de vină și ce sa mai poate face, iată alte întrebări la care puteți găsi răspunsuri sâmbătă, 23 februarie, de la ora 12.30 la TVH 2.0, imediat după meciul de baschet dintre Rapid și Poli Iași transmis LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER