Decizia noii conduceri a CS Dinamo de a le găsi unor sportivi sau antrenori locuri de muncă în cadrul Ministerului de Interne le-a ușurat viața unora, complicând-o pe a altora. Vicecampioana olimpică de la Atena, Ionela Tîrlea, e prima care demisionează din Poliție. Trecerea celor aproape 50 de foști sportivi și antrenori în profesional a reprezentat doar o soluție de moment, iar efectele ulterioare, cum ar fi inadaptarea, nu au întârziat să-și facă apariția. Primul exemplu îl constituie campioana mondială de la Maesbashi, Ionela Tîrlea. Asemenea unei feline luată și ținută în captivitate, vâlceanca de 33 de ani nu s-a simțit în largul ei între patru pereți, în spatele unui birou, rezistând doar cinci luni la Centrul de Informații și Relații Publice. „Eram jurnalistă și concepeam comunicate de presă, dar nu eram făcută pentru așa ceva. Pe mine nu m-a interesat niciodată salariul! Toată viața am fost pe teren și mi-aș fi dorit să continui la Dinamo ca antrenor, dar asta e, dacă nu s-a putut”, a mărturisit pentru ProSport cvadrupla participantă la JO. Ionela nu va rămâne însă în aer, surse apropiate conducerii COSR susținând că Tîrlea va fi încadrată în forul condus de Octavian Morariu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER