Istoria din spatele unei fotografii
de Andru Nenciu
ProSport a petrecut câteva momente alături de o multiplă campioană a României la atletism pentru a descoperi modul în care o viitoare mămică mai percepe sportul în ultimul trimestru de sarcină. Dublă participantă la Jocurile Olimpice și finalistă în proba de aruncarea ciocanului la Mondiale și Europene, Bianca Perie (25 de ani) ignoră durerile de spate cauzate de creșterea abdomenului și modificarea centrului de greutate și susține că oboseala și starea de nervozitate specifice acestei perioade n-au transformat-o într-o femeie extrem de sensibilă.
Nopțile? Sunt cele mai lungi din viața ei, iar diminețile încep să fie mai calde. Lacul din spatele casei de lângă Roman pare că fierbe, iar liniștea de pe tot globul o face să se îndrepte spre un loc drag. Vechiul-nou stadion i se arată magic și o chinuie plăcut. Tot plăcut o chinuie și cele mai așteptate lovituri încasate vreodată: cele din abdomen. Se înarmează însă cu răbdare și un strop de curaj. Ca pentru o Victorie.
La umbra unor copaci bătrâni, Bianca se dezechipează de treningul cu România alb cu puțin albastru milițian și rămâne doar în compleul de concurs. Nu mai coboară vioi pe scările stadionului, dar trage cu coada ochiului spre cercul de aruncări. Stă ca pe ace. Și zâmbește! Puțin trist. Ultimele luni au strâns câteva kilograme în plus pe corpul unicei cvadruple campioane mondiale de juniori din sportul românesc, dar cușca de aruncări o ispitește neîncetat. „M-am umflat ca Gogoașa Înfuriată, dar cel puțin nu-mi voi pierde tehnica și îndemânarea. Măcar atât! De 15 ani fac sport și niciodată n-am stat mai mult de două luni pe tușă”, sună autoironia fină a elevei antrenorului Lucică Cucoș. Sunt emoțiile firești de dinaintea unei Victorii.
Bianca își poate schimba înfățișarea, dar zâmbetul nu. Mărturisește că și-a pierdut din mobilitate și din viteza de reacție, dar promite să revină și mai puternică. Ba chiar vrea să facă și o piruetă în concursul încropit ad-hoc în cuptorul de afară. Una! Două! Trei? „Nici prin minte să nu-ți treacă!„, intră în scenă soțul ei, Viorel Ghelber. O temperează, o tachinează, dar îi propune o alternativă. Prietenul Cristian Damoc, fotoreporter profesionist, are tot arsenalul în geanta cu pietre de moară. Și bateriile încărcate! „Sunt atât de emoționată încât nu-mi găsesc locul, iar gândurile îmi zboară în toate părțile. Se încălzește și în casă până intru cu burta pe ușă, am ajuns să mai debordez de energie… doar în bucătărie. Așa că mai bine stau doar la poze, să mă vadă peste ani și fetița mea”, acceptă înfrângerea finalista de la Mondialul de seniori din 2011. Bianca știe: după înfrângeri, mai apare și câte o Victorie.
Pe stadion, fiecare fir de iarbă îi cunoaște pașii. Renunță la balerinii de culoarea vinului roșu și începe să-și interpreteze propriul rol. Unul static de această dată. „Trebuie să recunosc. Abia aștept să devin mămică, dar abia aștept să mă și apuc din nou. Poți să și râzi! Dar eu mă voi reapuca la câteva săptămâni după ce voi fi născut”, își lărgește zâmbetul una dintre cele mai bune atlete din România ultimului deceniu. Imaginea de mai sus e radiografia unui mod de viață. Imaginea de mai sus e un semn că viața nu-și încetează niciodată cursul ei fenomenal. Chiar și în absența unei Victorii pe stadion într-o anumită etapă a vieții.
Dar cu trei pași pe stadion, o apariție în lumina blițului și două vorbe despre aruncări, Bianca Perie își mai domolește dorul de concursuri. Chiar dacă e conștientă că pentru un timp nu va mai avea ușurință și viteză în execuții. Și totuși noul rol îi ridică nivelul de energie. Are 25 de ani, o lună, iar proba pe care o slujește din copilărie îi deschide noi perspective. „Mi-am și făcut calculul: voi naște la sfârșitul lui iulie, mă apuc de antrenamente după aproximativ o lună, voi reintra în formă în jurul datei de… Și mi-am propus să prind baremul pentru Rio cam prin… Nu știu. Ce zici? Crezi că pot!?”, construiește Bianca un monolog autodescriptiv. În plan mental, Perie arată că poate atinge, la fel ca alte multe sportive din România, aceeași exprimare în arenă și după ce va fi devenit mămică. Are voință, dorință și multe alte calități. Și nu! N-am omis să o chestionăm pe atletă în privința numelui fetiței. Ea se va numi… Victoria.
73,52 m e recordul personal al Biancăi Perie la aruncarea ciocanului. Sportiva din Roman a fost descoperită și e antrenată de profesorul Lucică Cucoș. 76.07 m e recordul național, deținut de Mihaela Melinte. Bianca Perie a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice: Beijing 2008 și Londra 2012. FOTO: Cristian Damoc