Jamaica, la putere!** Doi sprinteri, pe lista nominalizaților la titlul de cel mai bun atlet al anului!
Sprinterii jamaicani Usain Bolt și Yohan Blake se află pe lista nominalizaților pentru titlul de cel mai bun atlet al anului în 2011, distincție ce va fi decernată în data de 12 noiembrie, a anunțat Federația Internațională de Atletism.
Blake a câștigat proba de 100 de metri din cadrul Campionatelor Mondiale de la Daegu, în care Bolt a fost descalificat în finală pentru un start fals.
Usain Bolt a reușit în acest sezon al doilea timp din istorie pe distanța de 100 de metri, iar Blake a înregistrat cel mai bun al doilea timp în proba de 200 de metri.
Ceilalți sportivi nominalizați sunt britanicul Mo Farah (medaliat cu aur în proba de 5.000 de metri și cu argint la 10.000 de metri, la CM), kenyenii Patrick Makau (deținătorul recordului mondial la maraton) și David Rudisha (semifond), germanul Robert Harting (aruncarea discului), japonezul Koji Murofushi (aruncarea ciocanului), Kirani James din Grenada (campion mondial la 400 de metri) și americanii Christian Taylor (triplusalt) și Jesse Williams (săritura în înălțime).
Pentru titlul de cea mai bună atletă a anului au fost nominalizate sportivele ruse Tatiana Cernova (campioana mondială la heptatlon), Anna Cicerova (săritura în înălțime), Maria Abakumova (aruncarea suliței), americancele Lashinda Demus (400 de metri garduri) și Carmelita Jeter (sprint), neo-zeelandeza Valerie Adams (aruncarea greutății), jamaicanca Veronica Campbell-Brown (sprint), kenyanca Vivian Cheruiyot (campioana mondială la 5.000 de metri), Amantle Montsho din Botswana (campioana mondială la 400 de metri) și australianca Sally Pearson (100 de metri graduri).
Selecția celor 20 de atleți și atlete a fost făcută de un juriu al IAAF format din opt experți.