Justin Gatlin a sprintat spre cel mai bun timp al sezonului la „100 de metri”: „Am încercat doar să fac rost de un bilet la Rio”. Alergătorii care vor reprezenta SUA la Jocurile Olimpice din 2016
Justin Gatlin (34 de ani) a înregistrat cel mai bun timp al anului (9.80 de secunde) la proba de 100 de metri sprint, la trialul Statelor Unite pentru Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio. Alături de Gatlin s-au calficat și Trayvon Bromell (9.84 de secunde) și Marvin Bracy (9.98 de secunde)
Cu timpul pe care l-a stabilit, Gatlin a devansat alergători precum: francezul Jimmy Vicaut (9.86), jamaicanul Usain Bolt (9.88), Femi Ogunode din Qatar (9.91) și turcul Jak Ali Harvey (9.92).
Gatlin avea să declare la sfârșitul cursei în care stabilea cel mai bun timp al anului că a întâmpinat multe impedimente medicale în acest sezon, dar că a reușit să treacă peste ele: „În primul rând, vreau să le muțumesc tutuor. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Am avut câteva accidentări anul acesta, dar am ajuns aici. Am încercat să rămân concentrat pe ceea ce aveam de făcut aici, pentru că știam că o să concurez împotriva unor atleți buni”, declara Gatlin pentru „NBC Sports”.
„Am încercat doar să fac rost de un bilet la Rio„
Echipa SUA de la Rio este formată, pe lângă Justin Gatlin, de noua generație de atleți americani. Trayvon Bromell are doar 20 de ani, în timp ce alergătorul de pe locul trei din calificări, Marvin Bracy, are 22 de ani. Pentru ei va fi prima ediție a JO la care vor lua parte la seniori.
La cei 34 de ani, Justin Gatlin are în palmares patru medalii la JO. În 2004, la Atena, cucerea medalia de aur (100 de m), argint (4×100 m) și bronz (200 m), iar la Londra, în 2012, obținea bronzul la 100 de metri.
După calificarea la JO din 2016, Gatlin se declara ușurat, după presiunea la care a fost supus: „Am încercat doar să fac rost de un bilet la Rio. Părinții mei aveau bilete, familia mea avea bilete, iar presiunea era pe mine să fac rost de bilet”, declara atletul pentru usatoday.com
Articols scris de Dan MIREA