Competiția de sărituri în înălțime "Grand Prix Monica Iagăr" va avea loc pe pe 28 februarie, la Sala Rapid din București, evenimentul urmând a reuni sportivi internaționali și legende ale atletismului, informează site-ul FRA.
Competiția va aduce un omagiu Iolandei Balaș – dublă campioană olimpică și legendarului Dick Fosbury – creatorul săriturii moderne peste ștachetă. Invitați speciali vor fi vedete ale atletismului mondial: Stefka Kostadinova, deținătoarea recordului mondial (retrasă din activitate în 1998) și Charles Austin, campionul olimpic de la Atlanta.
La concurs vor participa 20 de sportivi (10 băieți și 10 fete). Edițiile trecute ale GP-ului s-au bucurat de prezența unor nume sonore ale atletismului mondial precum Blanka Vlasic, Frankie Fredericks sau Javier Sotomayor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER