La limita imposibilului! Deși are un handicap major, Ioan Levente Polgar traversează Europa în alergare de la Alba Iulia până-n Laponia! E zidar și pleacă la drum cu doar 1.000 de lei în buzunar!

Ioan Levente Polgar (37 de ani) este un alergător român care participă la diverse concursuri și ultramaratoane. Și-a pierdut mâna dreaptă la 6 ani, lovit de tren! Bătut de tatăl vitreg în copilărie, a apucat-o apoi pe căi greșite, avea 105 kg la 20 și ceva de ani, dar la un moment dat, mai precis la 27 de ani, a spus „Gata!” și și-a schimbat complet viața. S-a lăsat de băut și de fumat, a slăbit vreo 25 de kilograme și de atunci tot aleargă…

A terminat, printre altele, concursul de 105 km Ciucașx3 – 90 km până la vârful Omu, Ultrabug, de 100 km, ultramaratonul Trail Mont Blanc (170 kilometri) – 2016, 2017, calificat și pentru 2019. A traversat România în alergare, în 2016. A fost invitat anul trecut de Ambasada României din Spania pentru a alerga 100 de kilometri în cinstea Centenarului. Anul acesta e marea provocare: Ioan Levente Polgar, împreună cu Daniel Tudor Macovei, subofițer în Armata română, și-au propus să traverseze Europa în alergare, de la Alba Iulia la Rovaniemi, în Laponia, o distanță de 5500 kilometri! Plecarea este programată pentru 25 martie.

Levente lucrează în construcții, face finisaje interior și exterior, e zidar, dar nu este angajat cu carte de muncă.

De ce până în Laponia? Cum ți-a venit ideea?
În 2016 am tranversat România în alergare, din Vama Jimbolia până în Vama Veche, 1100 km, fără  mașină care sa ne asiste, doar eu și un coleg cu bicicleta, Forin Viorel Rîmnicean. Atunci ne propusesem să tranversăm anual câte o țară, dar nu am mai reușit. Dar în 2018 mi-a venit ideea de a traversa Europa din România până în cel mai nordic punct. Am amânat pentru că fie s-au intensificat diferite probleme, fie au existat unele competiții unde eram deja înscris. În decembrie anul trecut, m-a sunat un prieten și totodată coleg din INVICTUS ROMANIA, Daniel Tudor Macovei, și mi-a propus să traversăm Europa împreună, asa că anul ăsta, cu voia lui Dumnezeu, vom încerca. Mulți zic că avem șanse mici, dar am zis să nu ne lăsăm influențați de pronosticurile astea!

În cât timp v-ați propus să faceți cei 5500 de kilometri? Cât alergați pe zi?
Încercăm să parcurgem această distanță într-un timp rezonabil, o lună jumate. Am învățat din greșelile pe care le-am făcut când am traversat România, acum nu vom alerga doar ziua, ci și noaptea! Vom dormi seara două ceasuri și dimineața la fel.

Pentru ce alergați?
Vrem să arătăm lumii, prin purtarea tricourilor INVICTUS ROMÂNIA, că noi ne cinstim eroii! Vrem să scriem la final două rânduri de poveste frumoasă, cum am reușit să trecem peste anumite momente.

Slănina e de bază! 

Mi-ai spus că ai 1000 lei strânși, iar colegul tău – 500. Cât vreți să țineți de banii ăștia?
Da, așa este, avem o sumă destul de mică, sper să obținem o sponsorizare măcar pentru minimul  necesar și să nu trebuiască să ne întoarcem înapoi pe jos din Rovaniemi. Vom mânca supe la plic,  pâine, slănină, vom bea cafea, ceai, apă. Dacă vom avea posibilitatea de a ne bucura si de alte alimente sau suplimente, vom mulțumi prin postare video nominal fiecărei persoane care ne va ajuta! Vom încerca să ne încărcăm telefoanele cu credit, să putem transmite filmări măcar la fiecare 24 de ore, să informăm unde suntem, cum am călătorit etc.

Cum vă preparați supele, cafeaua? Unde veți dormi?
Vom avea cu noi un arzător și 5 butelii montane de 450 grame fiecare. Vom face mâncare improvizată, iar de dormit – în sac de dormit, în cort! Nu vom dormi în clădiri de nici un fel!  Unde va fi vreme bună, vom dormi în hamac și sac de dormit.

Pare o acțiune inconștientă, să străbați Europa cu numai 1500 lei. Nu ați încercat să vă găsiți niște sponsori?
Este într-adevăr o „nebunie”, dar adevărata dramă ar fi pentru noi să nu încercăm să facem asta. Vor fi mii de întrebări fără răspuns: „Dacă plecam, reușeam?”  Și așa mai departe… Așa, odată plecați,  vom primi răspunsurile din partea destinului. Am trimis mailuri la companii mari, dar răspunsurile au fost negative… „Momentan, nu va putem ajuta”… Mereu aceeași poveste. La un moment dat, am obosit să mai batem la uși care se închid.

„România, o țară frumoasă!”

Ai traversat România în 14 zile, în 2016. Ce ai văzut frumos în țară?
Am văzut oameni deosebiți, locuri noi, peisaje care se schimbau zilnic, cultura diferitelor zone. Am luat România la pas și m-am convins că este o țară frumoasă!

Cum a rămas cu sania pe care i-ai împrumutat-o lui Avram Iancu?
Sania a revenit în custodia mea, ne-am întâlnit la Alba, ne-am împăcat, fiecare pe drumul lui, nu consider că e un subiect această discuție cu sania. Trebuia să o rezolvăm între noi.

„Tatăl vitreg mă bătea când se îmbăta”

Mi-ai spus că ai 6 clase și că ai reînceput studiile. Unde studiezi și în ce clasă ești?
Da, așa este, în tinerețile mele am greșit, am avut o viață teribil de grea, am mers cu cizme de gumă  la școală. Tote astea accentuau celelate probleme. Mama și tata au divorțat, eu si sora mea am fost crescuți de bunicii materni, unde am fost scăpați de sub control. Maică-mea s-a recăsătorit, taică-miu vitreg ne bătea când se îmbăta, săptămână de săptămână. Apoi, lipsa brațului, imaginați-vă o mânecă fluturând, lumea întorcea capul după mine…  Multe lipsuri si nevoi! Am început să absentez de la școală, să  frecventez discoteci si baruri, unde primeam înțelegerea „necesară”. Este o lume în care nu ești judecat. Și așa a venit abandonul școlar, dupa 3 ani de repetență.

Nu îți e greu să vorbești despre acea perioadă?
Azi mi-e rușine de acele vremuri,  dar am învățat să îmi respect trecutul și să nu greșesc la fel. Am renunțat la fumat și la alcool de aprope 11 ani. Gram de alcool nu am pus în gură de atunci și nici nu voi mai pune, la fel și cu țigările. O prietenă cadru didactic m-a bătut la cap acum doi ani să nu rămân restant în viață și să  continui școala. Mi-a explicat că există un progran numit „A 2-a șansă” , m-am înscris, în iunie termin 10 clase și îi mulțumesc frumos!

Unde ți-a fost cel mai greu în maratoanele pe care le-ai făcut până acum?
În principu, este greu la linia de start, unde plutesc în aer emoția, stresul, întrebările. Dar toate sunt grele dacă nu le tratezi în mod serios. Au fost momente dificile, cu câteva abandonuri… Nimeni nu ne învață eșecul, din păcate. Astea le învătăm pe propria piele și sunt greu de suportat. Cele mai dificile sunt competițiile de Ultramaraton, unde există timpi limită între punctele de control. Aceste concursuri de Ultramaraton, de exemplu 100 km prin munți, le alergam zi și noapte, nu ne opream la lăsarea serii. Avem în România competiții serioase și bine organizate.

Care-i mesajul pe care vrei să-l transmiți acum, la alegarea prin Europa?
Mesajul este unul simplu: România!

Dacă vreți să-i ajutați pe cei doi temerari, puteți dona în contul:

RO71BTRLEURCRT0329751501, cont deschis pe numele POLGAR LEVENTE IOAN,

SWIFT: BTRLRO22ABI

 

.