Lili Popescu, depistată pozitiv!
Primul scandal legat de delegația care ne va reprezenta la JO de la Beijing a explodat în curtea atletismului.
Cei 105 români calificați la Olimpiadă au devenit de ieri… 104! Un tricolor nu va mai urca în avionul de Beijing din cauză că este suspect de dopaj. În culpă se află numele uneia dintre speranțele României la o medalie în chiar sportul-regină. Liliana Popescu, lider mondial la 1.500 de metri în acest sezon – 4:00,35, performanță reușită la București –, atletă situată și între primele șapte-opt din lume pe distanța de 800 de metri (1:59,34), a fost depistată pozitiv, din câte se aude, în luna mai, la un concurs în Alger.
Surse din cadrul fenomenului sportiv au confirmat informația, dar au clasificat-o drept confidențială atât timp cât verdictul nu a fost confirmat și de contraexpertiză. Supranumită Nikita, Lili Popescu a explodat efectiv anul acesta, ascensiunea ei fiind uluitoare. Anul trecut, după CM de la Osaka, s-a despărțit de antrenorul și, în același timp, soțul ei, Bogdan Popescu, alegând să intre în grupa controversatului tehnician Doru Roșca. Născută în 1982, Popescu s-a impus la Cupa Europei din urmă cu o săptămână, de la Istanbul, performanța ei fiind recompensată de federație cu 500 de euro.
" Nu este nimic adevărat. Dacă era ceva trebuia să fiu informată. Or, eu nu știu nimic de așa ceva "- Lili Popescu,atletă