Maratonista Simona Maxim nu e la Mondial, FRA tace
Simona nu s-a regăsit în grupul care a plecat ieri și nu se află nici pe lista sportivilor care vor decola azi
IAAF a decis controale sangvine pentru toți participanții la CM
FRA și-a înghițit limba în privința maratonistei Simona Maxim (foto), deși în această vară forul din strada Primo Nebiolo s-a străduit să dea dovadă de transparență totală. Chiar înainte de Mondialul care debutează mâine la Moscova, sportiva legitimată la Steaua și-a pierdut locul în delegația României deși în primăvară își realizase la Rotterdam standardul de participare – 2h37:07.
Nu s-a aflat nici printre atleții care au plecat ieri de pe Otopeni și nu se regăsește nici în grupul care își va face check-in-ul astăzi (Oprea / Donisan / Cocioran / Ionescu / Doagă). O explicație a hotărârii luate de oficialii români care pun umărul de luni la Moscova la bunul mers al congresului IAAF – Ion Sandu, Badea Traian și Cătălin Ganera – poate deriva din faptul că Simona (28 de ani) nu a fost găsită joia trecută la un control în Snagov al ofițerilor ANAD. „A plecat cu o zi înainte acasă, spunând că are probleme în familie”, a declarat o colegă de cantonament. „Era supărată tare!”, a completat un alt coleg.
Forul condus de Grațiela Vâjâială a informat FRA, iar surse apropiate sportivei susțin că aceasta s-ar fi prezentat la începutul săptămânii la sediul ANAD pentru a fi testată. Prea târziu însă! Cu imaginea mototolită după cazul Roxana Bîrcă, FRA și-a luat o plasă de protecție pentru Moscova, unde toți sportivii vor fi testați sanguin. Un scut pus cu perdeaua trasă, fără comunicate de presă, fără explicații.
Augustin Barbu, antrenorul atletei, nu a putut fi contactat.