Marian Oprea, euro struțul!
Măcinat de accidentări, triplusaltistul Marian Oprea a jucat
șotron, la Internaționalele de la Constanța, pentru prima dată în
România după 24 de luni. A întins ruleta la 16,88 m, obținând
baremul de CE și s-a calificat la Campionatul European pe echipe de
la Budapesta pe care nu-l mai bifase de cinci ani.
O nouă vară fierbinte a luat ieri după-amiază startul pe malul
mării. Nu, să nu credeți că s-au apucat sportivii de natație. N-au
pășit pe nisipul fin de la Yaki din față, dar unora le-au intrat în
ochi granulele din gropa de sărituri. Și nici n-au plonjat în mare,
ci doar, unii dintre ei, au înotat pe pistă în căutarea finișului
izbăvitor. Iar unii, cei mai iuți, au prins chiar primii grătarul!
Bineînțeles, de lângă clopoțel. Dar de ce au ajuns atleții la mare?
Pentru că s-au dus în premieră la Constanța pentru a participa la
Internaționalele României, competiție care în istoria de 56 de ani
se ținuse doar în București.
Ionela,
în tribune
Peisajul, puțin schimbat față de atmosfera de pe Dinamo. Public,
aproximativ egal, cam tot 200 de spectatori, mai bine zis, atleți
și antrenori, pista albastră ce-i drept, puțin cam moale față de
roșiatica de pe Dinamo, spun sportivii, dar aceeași dorință
nebănuită a nebunilor frumoși de a face performanță. Ce-i drept, ca
de fiecare dată, pe burta goală. Căci norocoșii concursurilor
internaționale îi numeri pe degete. Și nu mai e nici Ionela. Da,
da, Tîrlea privește detașat din înaltul tribunei agitația continuă
a concursului la care colegul de podium olimpic de la Atena, Marian
Oprea, își face redebutul în România. Tipul acela longilin, cu ochi
albaștri și poreclă inedită.
„Greu cu
demarajul”
Ei bine, „Struțul”, cu o licărire în ochi, a strâns din nou din
dinți. Și-a încordat mușchii feței, atacând culoarul cu elan
consistent, pași bine calculați, decolare avântată și aterizare
sigură. Chiar la 16,88 m, exact ca acum două săptămâni la Ohrid.
N-a rupt pisica-n două, dar e performanța care-i dă siguranța
interioară de care avea nevoie. „Mi-am cam ieșit din ritmul
competițional și acum sunt la reglaje. Mă bucur că sar din nou,
mi-e mai greu cu demarajele, dar nu pot sări direct în vârf. De
două ori 16,88, cine știe, urmează 17,88 m!”, ne spune mai în
glumă, mai în serios vicecampionul olimpic (17,81 PB). Și știe ce
spune! Cu același echilibru în glas cu care vorbește și înaintea
unei operații complicate la genunchi, dar și înaÂintea unor sezoane
triumfătoare. E început de iunie, adică debutul unui sezon lung,
dar Oprea și-a făcut deja un cadou pentru aniversarea de mâine a
celor 28 de ani. La mulți ani, „Struțule”!