Marian Oprea, locul 8 în etapa Diamond League, de la Roma
Atletul Marian Oprea s-a clasat, joi, pe locul 8, în proba de
triplusalt, în cadrul etapei a III-a a Diamond League, de la
Roma.
Oprea nu a avut o participare prea strălucită la Roma, încheind pe
penultimul loc, după doar două încercări reușite din șase, măsurând
16.70, respectiv 15.03 metri. Proba a fost câștigată de britanicul
Philipps Idowu (17.59 metri, cea mai bună performanță a
sezonului).
La aceeași reuniune, Cristina Casandra s-a clasat pe locul 10, la
3000 de metri obstacole (9:50.89 minute), iar Nicoleta Grasu a
ocupat locul 7, în proba de aruncare a discului (59.63
metri).
În prima etapă a circuitului Diamond League, desfășurată în 6 mai,
la Doha, Cristina Casandra s-a clasat pe locul 7, la 3000 de metri
obstacole (10:06.45 minute), iar în etapa a doua, la Shanghai,
Angela Moroșanu s-a clasat pe locul 9, în proba de 400 metri
garduri.
Celelalte etape din circuit sunt programate astfel: Eugene (SUA, 4
iunie), Oslo (Norvegia, 9 iunie), New York (SUA, 11 iunie),
Lausanne (Elveția, 30 iunie), Paris (Franța, 8 iulie), Birmingham
(Marea Britanie, 10 iulie), Monaco (22 iulie), Stockholm (Suedia,
29 iulie), Londra (Marea Britanie, 5 august), Zurich (Elveția, 8
septembrie) și Bruxelles (Belgia, 16 septembrie).
Marele premiu de 40.000 de dolari și Diamond Trophy vor reveni
sportivului care va încheia pe primul loc în fiecare etapă a
circuitului.
Sursa: Mediafax