Medalie de argint pentru atleta Andreea Panțuroiu la Europenele de tineret. Triplusaltista și-a făcut record personal
Triplusaltista Andreea Elena Panțuroiu (foto, prima în stânga) a câștigat în această după-amiază medalia de argint la Europenele U23 de atletism de la Tallinn, Estonia. E prima prezență românească pe podium la competiția de tineret care continuă până duminică.
Legitimată la LPS Câmpulung Muscel, eleva antrenoarei Mihaela Nicoară a reușit un rezultat de 14,13 m (vânt 1,8) din cea de-a doua tentativă. Panțuroiu (20 de ani) și-a realizat un nou record personal la triplusalt și a fost devansată doar de lituaniaca Dovile Dzindzaletaite, cu 14,23 m, record național. Pe trei s-a clasat ucraineanca Tatiana Ptashkina (14,05 m).
Lotul României la Tallinn e condus de Constantin Mihail.
15,16 m e recordul național la triplusalt: Rodica Mateescu (1997)