Mondialele de Atletism | Alin Firfirică s-a calificat în finală la aruncarea discului cu al patrulea rezultat!

Alin Firfirică este primul sportiv din România care s-a calificat într-o finală la Campionatele Mondiale de Atletism de la Doha. Sportivul de la Steaua a izbutit o aruncare de 65.05 metri, suficient pentru a prinde finala de luni seara.

Alin Firfirică a intrat în prima serie a calificărilor și a început concursul cu 64.55 metri. La a doua tentativă, românul a obținut și cea mai bună performanță personală din concurs – 65.05 metri. Nu a însemnat calificarea directă, pentru că nu a atins baremul impus de IAAF (65.50 metri), dar la final a înregistrat al patrulea rezultat ca valoare din concurs.

Dintre cei 32 de sportivi care au intrat în concurs, doar Daniel Stahl (Suedia) a îndeplinit baremul, terminând calificările cu 67.88 metri. Ultimul rezultat de finală i-a aparținut lui Lukas Weisshaidinger (Germania) – 63.31 metri. Alin Firfirică a fost la 3 centimetri de podium în calificări.

„Inelul a fost un pic prea alunecos pentru mine. În finală trebuie să-mi schimb pantofii. Scopul meu în finală este top 6”, a declarat Alin Firfirică după calificări.

România este prezentă la Doha cu o delegație formată din 10 sportivi.

Publicat: 28 09. 2019, 20:18
Actualizat: 28 09. 2019, 20:25