Monica Iagăr a obținut titlul de doctor în educație fizică și sport
Fosta campioană europeană la săritura în înălțime, Monica Iagăr,
a obținut, joi, în urma susținerii tezei de doctorat la
Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, titlul de
doctor în educație fizică și sport.
Monica Iagăr a prezentat lucrarea „Elemente de dinamică și
cinematică utilizate în dezvoltarea capacității de performanță a
sportivilor specializați în săritura în înălțime”, pentru care a
primit calificativul „foarte bine” din partea comisiei de
evaluare.
La prezentarea lucrării au asistat, printre alții, Elisabeta
Lipă, Gabriela Szabo, Violeta Beclea Szekely, Doina Melinte,
Andreea Răducan, Doina Ignat și Camelia Macoviciuc.
„Într-un final, împinsă de la spate de doamna Lipă am
terminat această lucrare, pentru că de trei ani o tot ameninț că o
termin. Vreau să le mulțumesc profesorilor că au avut răbdare cu
mine în ultimii doi ani, precum și prietenilor care au fost alături
de mine. Îmi pare rău că nu se poate realiza și în România o
analiză biomecanică a săritorilor în înălțime, pentru că astfel
poate aș fi putut ataca recordul mondial în aer liber, care e de
2,09 metri. Să nu uităm totuși că recordul României, de 2,03 metri,
l-am stabilit în țară, fără ajutorul acestor aparate”, a
spus Iagăr.
La secțiunea de studii de caz, Monica Iagăr a prezentat o
analiză completă a modului în care ea însăși efectua săritura în
înălțime, monitorizarea fiind făcută de un institut din
Germania.