Nicoleta Grasu (38 de ani) e una dintre tricolorele care au clacat în Beijing, în contextul în care discobola era anunțată de specialiști drept favorită certă la aur.
Și după ce gândul retragerii i-a apărut, dar i-a și dispărut ca un nor de fum după eșecul din China, Nico aprinde în 2009 din nou focul speranței pentru atletismul românesc, fiind singura tricoloră aflată în top 10 IAAF. Datorită unui periplu de zece zile prin Brazilia, încheiat cu un 63,34 m (Uberlandia, a șasea performanță mondială a sezonului), 63,06 m (Rio) și 60,50 m (Belem) “Am fost pentru prima dată în Brazilia, iar rezulatele sunt bune pentru începutul de sezon, mai ales în contextul în care a fost o căldură teribilă, iar concursurile s-au desfășurat din trei în trei zile. Dar nu-mi mai fac niciun plan în acest an, dacă e să iasa vreun rezultat, va ieși”, susține soția și eleva lui Costel Grasu.Vara abia a început!
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER