Nu-i nimic, Angela!** Mergi mai departe!

Angela Moroșanu a luat startul aseara în cea mai importantă cursă de până acum a carierei. A terminat însă pe ultimul loc, 8, cu timpul de 55.04 secunde. Titlul mondial i-a revenit jamaicanei Melaine Walker, 52.42s.
Atleta de care se legau speranțele delegației tricolore la o medalie a pornit așa cum a vrut, tare, însa nu a rezistat ritmului. După patru garduri a redus din intensitate  și a alergat numai ca să rămână în cursă.

Culoarul, piatra de moară

Dinamovista de 23 de ani a dus aseară în spate o piatră de moară, din cauza primului culoar. “E condamnare la moarte sau handicap fizic să pornești de pe linia asta la 400 m garduri”, explică un specialist. Plasarea  în primul block-start a derivat atât din factori ce țin de capacitatea Angelei, cât și de reguli și destin. La primii s-a ajuns după ce Moroșanu a încheiat pe trei în prima serie semifinală cu 54,15 (al doilea timp al carierei – ar fi fost al doilea timp din semifinale la JO 2008), în timp ce normele IAAF au dezavantajat-o pe româncă întrucât prevedeau că sportivele calificate „la timp” sunt incluse pe culoarul unu sau doi. Dar nici computerul n-a ținut cu ea și așa s-a ajuns ca aseară Angelina să fie soră cu ghinionul înaintea startului.

Îi dedică victoriile bunicului decedat

Originară din Iași, Angela a fost crescută de bunici până să se propulseseze în vâltoarea atletismului și să plece de-acasă. Dărâmată psihic anul trecut după decesul bunicului său, Moroșanu a dedicat fiecare victorie ulterioară celui care i-a călăuzit pașii în viață. „Angela e o persoană inimoasă cu un suflet mare. Le cumpără de mâncare oamenilor săraci și le dă bani la toți cerșetorii”, spune un apropiat. Impresionată de tragedia de luna trecută de la Iași, când mai multe persoane și-au pierdut viața într-un accident rutier, Angela a purtat la Berlin doliu pe maioul de concurs.

Impresariată de manageul lui Gebreselasie

Anul trecut, înainte de JO, ea s-a măritat cu Adrian Ghioroaie jr, fost atlet, actualmente antrenor peste Ocean, și a dat România pentru visul american. Sprintera care la 18 ani participa la JO de la Atena face antrenamente acum pe stadioanele de la  Kent State University (Ohio) .”Atunci când nu se pregătesc sportivii studenți și terenurile sunt libere”, explică Ghioroaie jr. Progresul a survenit și după ce Moroșanu și-a schimbat  managerul, ea fiind acum impresariată de celebrul Jos Hermens, olandezul care se mai ocupă încă de Haile Gebreselasie, Kenenisa Bekele, iar în trecut a reprezentat-o pe Gabi Szabo. Climatul favorabil pentru marea performanță e așadar asigurat, Berlin pare a fi fost un reper important în carieră, iar viitorul pare a fi în mâinile ei.
 

Publicat: 20 08. 2009, 23:59
Actualizat: 21 08. 2009, 00:15