Olaru a ratat 150.000 de dolari
În vârstă de 37 de ani, Nuța Olaru s-a clasat azi pe locul șapte la Maratonul de la Boston, cu timpul de 2h33:56, după ce jumătate din distanță s-a aflat în plutonul fruntaș de zece alergătoare. Pe un circuit considerat extrem de greu, eleva lui Dumitru Pop a trecut chiar prima la 15 km, însă a scăzut treptat ritmul după borna 30 km. În trecut, craioveanca mai terminase de trei ori în primele zece sportive la concursul din metropola americană.
Cursa (40 km), neomologată de federația internațională (IAAF), a fost repurtată de etiopianca Dire Tune, cu timpul de 2h25:25, urmată de rusoaica Alevtina Biktimirova (2h25:27). Câștigătoarea s-a ales cu un premiu de 150.000 de dolari.
(Andru NENCIU)