Pregătit de antrenoarea Daniela Costian, Alin Firfirică (24 de ani / 1,90 m) și-a continuat în China, la Jocurile Mondiale Militare, seria de evoluții excelente din această toamnă.
Clasat pe locul 4 la Campionatul Mondial de seniori de la Doha, cel mai valoros discobol al României a cucerit azi medalia de aur la Wuhan cu o aruncare de 63,88 metri, performanță reușită din a patra încercare. În acest concurs, sportivul de la Steaua a mai avut alte două aruncări depășite, iar celelalte trei au măsurat astfel: 62,35m, 61,70m, 60,99m. Pe locurile 2 și 3 ale probei s-au clasat doi sportivi din Rusia: Aleksei Khudiakov – 61,64m, respectiv Viktor Butenko – 59,65m.
„Îl cunosc pe Alin de când era mic. Are un mare potențial de creștere în această probă extrem de dificilă, una dintre cele mai tehnice din atletismul românesc. Firfirică va intra în finala de la Jocurile Olimpice cu siguranță, ba chiar cre că are șanse să cucerească o medalie. Depinde foarte mult în ce formă fizică va fi la ora concursului. Din punct de vedere tehnic, are o aruncare aproape perfectă”, a declarat pentru ProSport Dan Serafim, părintele aruncătorilor din România, fost antrenor al legendarei Lia Manoliu.
În vârstă de 24 de ani, aruncătorul de disc a reușit cel mai bun rezultat al său în luna septembrie, 67,32 m, în Polonia. Recordul României la disc e deținut de Iosif Nagy, 68,12 m, la Zaragoza, în 1983.
Costel Grasu, portdrapel al României la JO din Barcelona, s-a clasat în 1992, în finala olimpică de disc, pe locul al patrulea. Costel Grasu este soțul și fostul antrenor al multiplei medaliate la disc, la CM și CE, Nicoleta Grasu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER