Pistorius susține că a fost arestat pe nedrept!

Campionul paralimpic Oscar Pistorius (23 de ani), care are
ambele picioare amputate și care concurează în probele de atletism,
acuză poliția din orașul său Silver Lake de rele tratamente, după
ce a fost arestat și ținut o noapte în celulă, fără a avea
posibilitatea de a comunica cu cineva.

Potrivit cotidianului Gazzetta dello Sport, sportivul susține că
a fost arestat pe nedrept, în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind
acuzat de agresiune de către o tânără, care fusese invitată la o
petrecere organizată de el.

Oscar Pistorius a precizat, într-un comunicat, că i-a cerut
tinerei respective, Cassidy Taylor Memory, să plece de la
petrecere, deoarece se afla în stare avansată de ebrietate, însă la
plecare aceasta a început să lovească o ușă și s-a rănit ușor la
picior. Sportivul susține că afirmația tinerei, potrivit căreia el
ar fi fost cel care ar fi lovit-o cu ușa, este falsă și poate
dovedi acest lucru.

Ca urmare a plângerii depuse de tânără, Pistorius a fost arestat
și închis într-o celulă, fără a avea posibilitatea de a comunica.
Atletul a menționat că se va prezenta în fața justiției și că are
încredere că i se va face dreptate.

Oscar Pistorius a câștiga trei medalii de aur la Jocurile
Paralimpice de la Beijing, din 2008, impunându-se în probele de 100
m, 200 m și 400 m.

Pistorius a provocat un scandal în 2008, după ce a anunțat că
dorește să concureze la Jocurile Olimpice de la Beijing. IAAF i-a
respins cererea acestuia de a concura cu proteze alături de
sportivii fără handicap. El a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj
Sportiv (TAS) de la Lausanne, care i-a dat câștig de cauză, dar în
final sportivul nu a mai participat la JO, deoarece nu fost
selecționat de Federația de Atletism din Africa de Sud.

Oscar Pistorius s-a născut fără peronee, medicii fiind nevoiți
să îi amputeze ambele picioare când avea numai câteva luni. În
prezent, sportivul poartă proteze din fibră de carbon.

Publicat: 16 09. 2009, 20:05
Actualizat: 16 09. 2009, 20:06