Powel și Gay, marii absenți de la CM de atletism!** Cum i-a uimit „fulgerul” Bolt pe coreeni
Jamaicanul Usain Bolt (25 de ani, deținătorul recordului mondial, cu 9,58 secunde) pare favorit în finala cursei de 100 de metri plat programată mâine (Eurosport 14:45), la Mondialele de la Daegu. „Fulgerul” profită de absențele rivalilor Asafa Powell și Tyson Gay, ambii accidentați.
CE A FĂ‚CUT. La intrarea în complexul sportiv de la Daegu, oamenii de ordine solicită presei: „Concentrați-vă doar pe conaționali. Nu-i agasați pe ceilalți, mai ales pe Bolt…”. Un sportiv român explică: „Usain are lipit pe față același zâmbet. Mănâncă împreună cu noi, dar e înconjurat mereu de jamaicani și nu te poți băga peste el!”.
CE A ZIS. Usain a subliniat deja că încă nu merită apelative mărețe: „Eu nu arăt ca o legendă, dar poate peste doi ani… Revin după o accidentare și consider 2011 sezonul revenirii. Nu sunt într-o formă de 9,50, dar… Nici nu știam că Asafa nu va lua startul!”.
CINE-L OPREȘTE. Fără Gay și Asafa, scenariile înfrângerii lui Bolt țin mai degrabă de SF. Varianta fantasmagorică: fură un start (e eliminat din prima). Varianta ireală: îl bat Mullings (9,80), Thompson (9,85) sau Rodgers (9,85), primii trei în topul sezonului (Asafa și Gay nu iau startul). Varianta posibilă: jamaicanul își scrântește un deget la antrenament. Pentru binele spectacolului, mai bine…nu!