„Primeam cadouri în magazine”

Aproape un deceniu s-a scurs de când Gabi Szabo găsea pe o
stradă pustie din Sydney o monedă prăfuită de zece cenți. Chiar cu
câteva ore înainte de a purta pe șold numărul 10. La proba de 5.000
de metri, una în care avea să cucerească a zecea medalie de aur
pentru teamul tricolor la JO 2000, chiar cu record olimpic
(14:40,79) ce stă în picioare și la ora la care citiți rândurile de
mai jos.

O performanță reflectată atunci pe prima pagină a ProSportului, un
rezultat ce făcea înconjurul lumii, o imagine ce-i provoacă
Gabrielei emoție chiar și-acum. Într-o duminică toridă de august,
replicile vechilor coperte ProSport se „zvântă” pe o sfoară legată
de pereții încăperii-gazdă a evenimentului de aniversare a celor
4.000 de numere. Prinse în cârlige multicolore, foile de la finele
anilor 90 par desprinse de pe taraba săptămânilor trecute. E doar
vina tehnologiei moderne și a imprimantei cu strălucitoare culori.
Căci colecțiile îngălbenite de vreme, înghesuite în dosare
scorojite, ne dezvăluie parcă exact data apariției articolelor din
arhivă.

Privirea în ecran
Acum vicepreședinte al FRA, Gabi are zâmbetul identic cu cel
desenat pe prima pagină a ProSportului ce anunța titlul său
olimpic. Și doar câteva kilograme în plus, camuflate însă de o
rochiță fină și vaporoasă. „Ce bine arată, zici că ar putea lua
startul și acum!”, murmură câțiva colegi în timp ce închină pahare
cu șampanie cu invitații din atletism… Sorin Matei, Dan Serafim,
Ioan Vieru, Mihai Donisan… „Trebuie să știi când să te retragi”,
vine replica soțului-antrenor Zsolt Gyongyossy, în timp ce colegul
Lucian Lipovan îi arată Gabrielei prima pagină de-acum zece ani.
Moment în care toate secvențele irepetabile se înlănțuie pe retina
campioanei olimpice, aidoma celebrului sprint de final etalat în
toate cursele. „Am stat într-un apartament închiriat de Nike,
într-un bloc în care mai locuia și Marion Jones. Țin minte că în
acea cursă n-o simțeam într-o formă foarte bună pe Sonia O’
Sullivan, dar s-a apropiat amenințător pe final. Eram prima, dar
tot timpul trăgeam cu ochiul în ecranul imens să văd desfășurarea
plutonului. Niciodată nu întorceam capul! Eram precaută și „rupeam”
din 50 în 50 m pe ultimul tur. Nu voiam să pierd ca la Europenele
din 1998″, rememorează Gabi cursa, povestind-o ca pe un film.

A inspectat redacția
Gustă din șampania ProSport ca și când ar sorbi din cea a
triumfului din 2000, urcă trei etaje cu liftul pentru a vedea
întreaga redacție și mărturisește fapte neștiute ulterioare
victoriei de la Sydney. „Imediat după cursă, n-am reușit să savurez
din plin succesul pentru că aveam calificări la 1.500 m (n.r. –
bronz), dar după am fost peste tot în oraș, intram prin magazine și
proprietarii lor sau vânzătoarele îmi ofereau fel și fel de
cadouri-suvenir. Unul dintre ei mi-a oferit chiar și o brățară de
aur pe care o am și în prezent”. Acum însă, timpul se comprimă când
stai cu Gabi la povești în singura sa zi liberă. Nu mai aleargă în
concursuri, ci doar pentru bunul mers al atleților români. Iar
scuza de plecare nu mai are niciun sens, căci Gabi tocmai și-a rupt
din timpul liber. Noi ne-am ales cu o întâlnire fascinantă, iar voi
cu povești neștiute despre cursa de aur.