Campionul olimpic și campionul mondial la aruncarea ciocanului, slovenul Primoz Kozmus, a decis să revină în competiție, după o retragere de un an, informează AFP. Într-o declarație acordată presei, cel care și-a justificat retragerea prin faptul că în disciplina sa există puțină considerație, intervenind și o „lipsă de motivație”, a afirmat luni: „Anul trecut, când m-am retras, aveam mai multe motive personale. Însă sunt un sportiv cu toată inima și cred că încă pot aduce ceva sportului în general și disciplinei mele în special. În acest domeniu nu mi-am spus încă ultimul cuvânt”.
La JO de Beijing din 2008, Kozmus a fost primul sloven campion olimpic din istorie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER