Constantina Diță, campioană olimpică la maraton în 2008, a fost miercuri, de la ora 10:00, invitata lui Andru Nenciu la o emisiune eveniment ProSport LIVE. Pușa a vorbit despre ultimul său proiect, despre situația din atletismul românesc și va oferi sfaturi pentru toți amatorii de alergare din România. Conform CNN, la cursa care i-a adus titlul olimpic româncei din Turburea s-a uitat peste jumătate din populația Planetei.
Maratonul debutează cu adevărat în jurul kilometrului 35, greul abia atunci începe. Până la acea bornă vezi un grup destul de compact, dar câștigătorul se conturează abia apoi. În Beijing, ultimii 2000 de metri au fost ca o sabie cu două tăișuri! Eu mi-am zis că voi mânca pământul și tot voi încheia prima, dar, în același timp, prin minte îmi fugeau secvențele unui maraton, din trecut, de la Londra. Ce s-a întâmplat atunci? Conduceam, aveam un avans confortabil, dar m-am tăiat și nici n-am mai putut merge mai departe. Constantina Diță
CEI MAI BUNI TIMPI AI CARIEREI
2 ore 21 de minute și 30 de secunde e recordul național la maraton stabilit de Pușa la Chicago (2005)
42,195 km conține proba de maraton
Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:00, iar Andru Nenciu și invitații săi vor discuta liber și fără menajamente despre cele mai arzătoare subiecte din sportul românesc.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER