Fără marea vedetă din Beijing în lot, Constantina Diță (accidentată), România a terminat Mondialul de la Berlin doar cu o medalie de bronz, adjudecată de discobola Nicoleta Grasu. Prezent în capitala Germaniei ca invitat al FRA la un congres al IAAF, Vali Tomescu a asistat la cursa de 42,195 km, repurtată de chinezoaica Xue Bai (2h25:15). Lidia Șimon s-a clasat pe 22 (2h32,03), în timp ce Nuța Olaru s-a situat pe 60 (3h00:59)
DESPRE CURSĂ‚
Antrenorul Pușei a sosit tocmai din Colorado pentru a urmări finalul întrecerilor din Berlin, însă maratonul nu l-a impresionat prin spectaculozitate. „N-a demonstrat niciuna dintre participante că a avut o cursă cu o strategie clară. S-a mers pe așteptarea adversarului, și din această cauză foarte multe atlete au căzut într-o capcană! În loc să-și facă planul, au stat să vadă ce intenționează celelalte oponente”, explică Tomescu.
CE AR FI FĂ‚CUT PUȘA
Antrenorul campioanei olimpice susține că Diță ar fi avut mari șanse să încheie prima
Exact la un an distanță față de triumful din China, Diță, stopată de o accidentare, a spus pas maratonului din Berlin, pentru a nu rata și competițiile importante ale anului viitor. Vali Tomescu a acceptat propunerea ProSport de a-și imagina ce ar fi făcut Pușa pe coordonatele date. „Pentru Pușa, lucrurile ar fi stat într-o mare măsură poate ca-n Beijing, considerând că tempoul de cursă a fost relativ lent, probabil că scenariul de la Beijing ar fi funcționat perfect și poate ar fi câștigat. În condițiile date, Constantina nu ar fi stat în pluton atât de mult și nu le-ar fi lăsat pe celelalte componente să-i dicteze sau să-i mondifice planul de cursă. Aici intervine personalitatea fiecărei sportive în parte, și cu toate antrenamentele cât de grele, dacă sportivul nu este capabil să-și folosească atitudinea de moment din timpul cursei, de multe ori se întâmplă să se blocheze”, continuă Vali.
DESPRE ȘIMON ȘI OLARU
Antrenorul român de 33 de ani le-a încurajat duminică dimineața pe reprezentantele României, care mai mult de o jumătate din maraton s-au aflat în plutonul fruntaș. „Pentru Nuța Olaru, care a coborât de la altitudine și a vomat în timpul cursei, greu de înțeles de ce a insistat să termine cursa. Lidia Șimon a fost foarte freș la start, însă cu atât mai mult cu cât a participat la Olimpiadă și a trecut printr-un tempo de cursă lent ca aici, ar fi trebuit să evite să stea în pluton și să-și asume anumite riscuri. Oricum, le felicit pentru ceea ce au făcut!”, încheie Tomescu.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER