Reacția Mirelei Lavric după ce a fost prinsă dopată: „Și eu sunt șocată. Regret enorm. Meldoniumul mi-a fost prescris după mai multe probleme de sănătate”
Mirela Lavric (25 de ani), sportiva medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de Atletism de la Portland și depistată pozitiv cu Meldonium, a acordat, marți, un interviu pentru Dolce Sport, în care susține că regretă enorm această întâmplare și că e șocată de vestea primită.
Sportiva română a fost suspendată temporar, marți, de către Federația Română de Atletism.
„Sunt o sportivă de nivel înalt, am concurat foarte mulți ani la nivel înalt, am făcut performanță de atăția ani. Am făcut zeci de controale antidoping, pe plan internațional, național, mereu a fost totul în regulă, am concurat curat, am făcut un sport curat. După cum stiți, cu acest medicament este o problemă pe plan mondial, l-am folosit, dar l-am folosit până în decembrie 2015.
Și eu sunt șocată de această veste. Deocamdată încă se fac teste să vadă la cât timp iese din organism. Nu se știe nimic. Mi-a fost prescris după mai multe probleme, sinuzita mea cronică, probleme cardiace, și l-am folosit la prescripția medicului. Este un șoc, sunt foarte, foarte supărată, încerc să-mi adun puterile, să merg mai departe. A fost un medicament permis până în decembrie, l-am folosit datorită problemelor pe care le-am avut.
Sigur fac apel. Nu cred că e corect ce se întâmplă, acest medicament a fost permis, l-am folosit cât timp a fost permis. Este o lovitură prea puternică, prea dureroasă pentru mine. Nu pot să mă gândesc mai departe. Încă nu am luat legătura cu fetele din ștafetă. Vreau să-mi cer scuze prin intermediul acestui interviu. N-a fost nimic cu intenție și regret enorm de mult”, a spus Lavric pentru Dolce Sport.
Mirela Lavric a câștigat, alături de Bianca Răzor, Adelina Pastor și Andrea Miklos, medalia de bronz la ștafeta de 4 x 400 m, la Campionatele Mondiale de la Portland.