România amână intrarea în Superligă

Cu 24 de ore înaintea încheierii Ligii Întâi din Cupa Europei (Istanbul), România se afla în cărți pentru accederea în Superliga (12 națiuni).

Dar jocul punctelor adunate de participantele din toate eșaloanele Cupei Europei și sincopele unor tricolori din ziua a doua de concurs au expulzat din elită trupa condusă de Sorin Matei. Cu 1.182,5 puncte (664 la feminin și 518,5 la masculin), România s-a situat pe 15, poziție care o menține și în 2009 în eșalonul valoric secund al competiției care va fi terenul de luptă al unor echipe mixate (băieți și fete), dar ratează șanse multiple. Superliga le-ar fi deschis tricolorilor dueluri cu cei mai tari atleți din Europa, îmbunătățirea rezultatelor, expunerea în fața unor manageri importanți și implicit sporirea notorietății. „Cred în această echipă, mai ales în cea de fete. A fost o competiție bună pentru noi, întrucât am avut câteva performanțe de nivel mondial. Cum ar fi cea a Nicoletei Grasu sau a Lilianei Popescu. Nu vreau să dau vina pe accidentări, dar cu Ionela Tîrlea, Angela Moroșanu și Marian Oprea, altfel ar fi stat situația”, a concluzionat șeful FRA, Sorin Matei.

Poate că nu era momentul să promovăm, pentru că suntem puțin nepregătiți
Sorin Matei, președinte FRA

CLASAMENT FINAL FEMININ Liga Întâi
1. Grecia 122,
2. România 117,5,
3. Turcia 90,5,
4. Bulgaria 85,
5. Suedia 84,
6. Ungaria 77,
7. Serbia 74,
8. Croația 70

CLASAMENT FINAL MASCULIN Liga Întâi
1. Suedia 117,
2. Ucraina 106,5,
3. Slovenia 96,
4. Ungaria 93,5,
5. Elveția 86,
6. România 81,5,
7. Turcia 79,
8. Croația 58,5

Publicat: 23 06. 2008, 23:08
Actualizat: 23 06. 2008, 23:09