Să te tot Biciclești din Beijing la București. Hobby de antrenor de campioană olimpică
- Antrenorul de atletism Vali Tomescu (37 de ani) a fost mereu atras de ciclism. Sportul cu pedale l-a ajutat la antrenamentele efectuate cu fosta sa elevă, Constantina Diță, dar și pentru a slăbi sau pentru a se relaxa
Inițiat de ProSport și Gândul, evenimentul „Biciclești” își continuă cursul firesc și în sezonul 2014, după ce în toamna anului trecut pasionații de mișcare au venit pe Bulevardul Kiseleff din Capitală în șaua unui Pegas, pe role sau cu paletele de badminton în rucsac. Chiar dacă ediția din urmă cu 10 zile a fost anulată din cauza vremii potrivnice, iar porțiunea dintre Piața Victoriei și Arcul de Triumf a fost redeschisă traficului rutier, ProSport a stat de vorbă cu invitatul special de pe 5 aprilie, un tip care a reușit să devină prin sport adevărat ambasador al României. În vârstă de 37 de ani, Vali Tomescu, fostul antrenor și soț al Constantinei Diță, campioana olimpică la maraton (2008), și-a ghidonat cariera și cu ajutorul accesoriului pe două roți. În diferite etape ale carierei, Vali nu a pedalat niciodată în gol. Fost coordonator al lotului olimpic feminin de maraton al Chinei (2012-2013) și actual antrenor la clubul lui Dinu Pescariu pe un proiect inititulat Road Running, Tomescu a rememorat câțiva kilometri pe care i-au înghițit roțile bicicletelor sale.
BICICLETA ȘI SUPRAPONDERALII
„Ciclismul e un izvor sigur de sănătate și pentru persoanele supraponderale, la fel ca și înotul, înaintea alergării! Spre exemplu, dacă vrei să slăbești, greutatea corpului nu se lasă pe tendoane și pe încheieturi pentru a se inflama. Și eu folosesc bicicleta prin București ca un mijloc care mă ajută să mai dau jos din surplusul de greutate fără să-mi nenorocesc genunchii”.
BICICLETA ȘI SIMȚUL DE OBSERVAȚIE
„Bicicleta este mijlocul prin care un antrenor de probe de anduranță își poate monitoriza foarte bine sportivul pe care îl antrenează deoarece pe bicicletă echipată corespunzător – cu cronometraj, gps, suport pentru hidratare – poți măsura intensitatea la care se desfășoară ședința de antrenament. Spre exemplu, elevul pe care îl pregătești nu mai poate să se ducă prea tare pe un kilometru, pentru că îl reperezi imediat și reacționezi: «Stai așa, mai încet!»”
BICICLETA ȘI RAFALELE
„Am avut probleme în Colorado, la o altitudine de peste 1.700 metri cu vânturile foarte puternice. Efectiv mă trânteau la pământ când mergeam pe bicicletă, iar Pușa (n.r. – Constantina Diță, fosta elevă și soție) râdea de mine pentru că ea, în alergare, se putea lupta cu vântul, iar eu nu”.
BICICLETA ȘI AURUL OLIMPIC
„Pentru a fi alături de Pușa în timpul cursei de 42,195 km din Beijing, mi-am achiziționat o bicicletă. A fost o adevărată aventură pentru mine, dar strategia a dat roade în cele din urmă. Peste 20 de kilometri am reușit să țin pasul cu ea, rulând pe trotuar. I-am enervat pe mulți spectatori aflați pe margine, abia mi-am ținut echilibrul, dar strigătele mele s-au dovedit a fi eficiente. Am și căzut, dar nu a mai contat. La un moment dat, am fost oprit de polițiști, care nu mi-au mai permis să mai înaintez. Bicicleta a rămas acolo, trebuia adusă”.
BICICLETA ȘI HAOSUL DIN BEIJING
„Știu că se spune că în Beijing există 9 milioane de biciclete. În China cel mare este șef. Să mergi pe bicicletă este foarte periculos. Dar mai periculos este să fii pieton. Pietonii sau bicicletele nu au prioritate în fața mașinilor. Dacă ești pieton, te ferești și de biciclete, și de mașini. Dacă ești în șa, ești atent la mașini mai ales. Dacă ești la volan, stai mai relaxat, pentru că nici cicliștii, și nici pietonii nu se vor băga în fața ta. Mai există în China bicicletele electrice pe care nici nu le auzi”.