Sandu Ion, președintele Federației Române de Atletism, și-a exprimat într-un interviu acordat agen’iei Agerpres speranța că delegația tricoloră se va întoarce cu o medalie de la prima mare competiție internațională din 2015. Întrebat despre primul concurs de obiectiv al anului, Europenele de sală de la Praga (6-8 martie), fostul sprinter din Arad a spus: „La Praga vom deplasa un lot de 16-18 atleți, de la care așteptăm o medalie și 8 finale, dar acum nu vă pot spune niciun nume, pentru că oricare dintre sportivii de vârf ar putea urca pe podium. Sper să avem surprize plăcute, adică o depășire a așteptărilor noastre”.
„Avem în cantonament circa 100 de sportivi la diferite categorii de vârstă, unii cu certă valoare internațională. Pregătirea centralizată a decurs în bune condiții, disciplina a revenit la loturi, iar pentru aceasta sunt foarte mulțumit, și sper să apară rezultatele la seniori anul acesta” Sandu Ion pentru Agerpres
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER