Atleta americană Sanya Richards-Ross, campioană mondială în proba de 400 metri, a anunțat că nu va mai concura în acest sezon pentru a se trata în urma unor probleme medicale suferite în prima jumătate a acestui an.
„Am avut sindromul Behcet (n.r. – boală multisistemică, cronică, caracterizată prin ulcerații bucale, genitale și leziuni oculare) și am suferit accidentări, astfel că trebuie să îmi întrerup activitatea pentru a mă recupera”, a declarat sportiva în vârstă de 25 de ani.
Richards, care s-a accidentat la cvadricepși în luna aprilie, a participat Campionatele de atletism ale SUA, la sfârșitul lunii iunie. Calificată în finală, sportiva a fost nevoită să se retragă, din cauza unei entorse la gleznă.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER