Fostul mare atlet Usain Bolt s-a trezit că nu mai puțin de 12,7 milioane de dolari s-au evaporat din contul său.
Avocații lui Usain Bolt au anunțat că nu mai puțin de 12,7 milioane de dolari au dispărut din contul pe care jamaicanul îl avea cu o firmă privată de investiții. Potrivit acestora, fostul mare atlet a mai rămas cu suma de numai 12.000 de dolari.
„Dacă această informație este corectă, și sperăm că nu este, atunci a avut loc un act grav de furt sau fraudă, sau o combinație între cele două, împotriva clientului nostru”, se arată în scrisoarea pe care avocatul jamaicanului, Linton P. Gordon, a trimis-o companiei în cauză, potrivit The Associated Press.
Acesta a anunțat că are de gând să depună plângere penală în cazul în care banii nu reapar în contul lui Usain Bolt în termen de cel mult 10 zile.
Stocks & Securities Limited, compania privată de investiții cu care colaborează fostul atlet, nu a dorit să comenteze aceste acuzații, însă pe site-ul oficial a postat un mesaj prin care admite că problema nu îl vizează numai pe Usain Bolt.
„Suntem conștienți că toți clienții sunt nerăbdători să primească mai multe informații și vă asigurăm că monitorizăm speța cu mare atenție, urmând toți pașii necesari, și că le vom comunica clienților noștri rezultatul imediat ce vom avea toate informațiile”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Stocks & Securities Limited.
Compania privată de investiții susține că a descoperit această problemă la începutul lunii ianuarie și recunoaște că sunt mai mulți clienți care au rămas fără sume uriașe, în valoare de milioane de dolari.
Situația l-a alarmat și pe ministrul finanțelor din Jamaica, Nigel Clarke, care a recunoscut această problemă, pe care a pus-o pe umerii „câtorva persoane lipsite de cinste”.
„Sigur că există tentația să ne îndoim de instituțiile financiare din țara noastră, însă îmi doresc să nu pictăm o întreagă industrie în care se muncește din greu cu pensula câtorva persoane lipsite de cinste”, este mesajul transmis de Nigel Clarke, ministrul finanțelor din Jamaica.
Avocații lui Usain Bolt au reacționat oficial în aceeași zi în care Comisia de Servicii Financiare din Jamaica a numit un auditor special care să investigheze acuzațiile de fraudă formulate împotriva companiei Stocks & Securities Limited, cu sediul în capitala Jamaicăi, Kingston.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER