Scandal în atletism!** „Toți finaliștii din proba de 100m de la JO 2000 erau dopați! Am mari dubii și în privința lui Bolt!”
Victor Conte, fost director al laboratorului american Balco, implicat într-un scandal în 2004, îi acuză de dopaj pe cei opt finaliști ai probei de 100 metri de la JO-2000, într-un interviu acordat Gazzetta dello Sport, în care susține că astăzi „65 la sută dintre atleți folosesc steroizi”.
„La Sydney, în finala la 100 m masculin, toți erau dopați”, susține Conte, informează AFP.
El a adăugat că și în finalele feminine de 100 metri de la JO din 2000 și de la Campionatele Mondiale din 2003, multe dintre participante erau dopate. „Sunt convins că în finala feminină de 100 metri, de la Sydney, când Marion Jones a câștigat aurul, majoritatea participantelor era dopată, așa cum s-a întâmplat și în finala din 2003, când s-a impus Kelli White. La Paris, erau cel puțin alte cinci sportive dopate. Știu asta pentru că eu le-am furnizat produsele„, a declarat Conte.
Kelly White a fost depistată pozitiv în urma unui control efectuat la Campionatele Mondiale din 2003, de la Paris.
Întrebat dacă apreciază că astăzi sportul este mai curat, Conte a răspuns: „Cred că înainte de afacerea Balco, 80 la sută dintre atleți consumau steroizi, iar astăzi procentul e de 65 la sută„.
Victor Conte a adăugat că a încercat să colaboreze cu Agenția Mondială Antidoping (WADA), dar nu s-a dorit acest lucru. „M-am pus la dispoziția lor, nume, adrese, pagini de web, protocoale… Știți ce mi-au răspuns? Că nu pot avea încredere într-o persoană care a fost condamnată„, a precizat fostul director al laboratorului Balco.
El spune că a semnalat care ar fi perioada în care controalele ar trebui să fie intensificate, ultimul trimestru al anului care precede o competiție importantă. „Dacă se gândesc că îi vor prinde în timpul JO sau a unui Campionat Mondial, atunci se înșeală amarnic„, a mai spus Conte.
La JO de la Sydney, cei opt finaliști ai probei de 100 metri au fost americanul Maurice Greene, câștigătorul cursei, Ato Boldon (Trinidad-Tobago), locul 2, Obadele Thompson (Barbados), britanicii Darren Campbell și Dwain Chambers, ghanezul Aziz Zakari, americanul Jon Drummond și Kim Collins (St. Kitts și Nevis), campion mondial în 2003.
Fostul mentor al sportivei americane Marion Jones ridică suspiciuni cu privire la succesul sportului jamaican și al vedetei Usain Bolt.
„La CM din 2001, sportivii unei națiuni din Caraibe, care nu este Jamaica, mi-au povestit că medicul echipei le furniza testosteron, EPO și alte tipuri de steroizi. Îl cunoșteam, pentru că eu am procurat EPO direct de la el. Același informator mi-a spus că înainte de JO din 2008, au aplicat protocolul Balco, al meu adică, în Jamaica. Nu am probe, însă este suficient să te uiți la rezultate: am mari suspiciuni în ceea ce-i privește pe Usain Bolt și alții„, a spus Conte pentru Gazzetta dello Sport.
Conte mai spune că, în opinia sa, ciclistul american Lance Armstrong, de șapte ori câștigător al Turului Franței, și la adresa căruia au fost formulate acuzații de dopaj, este „fals precum o bancnotă de 3 dolari (n.r. – care nu există)”, dar că acesta va fi „achitat de justiție”.
Victor Conte a fost directorul laboratorului american Balco, aflat în mijlocul unui vast scandal de dopaj ce a permis, în final, descoperirea substanței dopante THG (tetrahidrogestrinon).
Scandalul a afectat, în principal, atletismul din SUA și fotbalul american și a însemnat finalul carierei americanului Tim Montgomery, deținător al recordului mondial la 100 metri, și încarcerarea pentru sperjur a atletei Marion Jones, care câștigase trei medalii de aur la JO de la Sydney.
Conte și-a recunsocut vina în 2005 și a ispășit o pedeapsă de patru luni de închisoare.