Șeful de la atletism e plin de optimism. Sandu zărește două medalii la Europenele din martie. Remarcații fostului sprinter

Redactor:
Andru Nenciu
Șeful de la atletism e plin de optimism. Sandu zărește două medalii la Europenele din martie. Remarcații fostului sprinter
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Atletism, Ion Sandu, a declarat pentru Agerpres că speră ca lotul României să obțină una sau două medalii la Campionatul European de sală de la Praga, programat luna viitoare.

Sâmbătă și duminică a avut loc la sala de atletism de pe Strada Maior Coravu din Capitală Campionatul Național, competiție care s-a desfășurat într-un cadru cu un aer nou, arena renovată de MTS în câteva luni. „Am avut o concurs bun, care plasează atletismul românesc printre primele din Europa. I-am remarcat aici, la București, pe Cristina Bujin, Daniela Stanciu, Cătălin Câmpeanu, Andrei Gag, Sergiu Caciureac, precum și pe tânăra băcăuancă Georgiana Aniței, un talent deosebit, cu nou record național la junioare 2 la triplusalt și o prestație foarte bună la lungime. Și, de asemenea, de la distanță, să nu uităm performanța de sâmbătă, de la puternicul concurs din Berlin, al săritoarei în lungime Alina Rotaru (n.r. – sportiva descoperită și formată de Adrian Ghioroaie s-a clasat pe 2, egalându-și recordul personal indoor). Săptămâna viitoare avem un meeting la Istanbul, urmat de Balcaniadă, iar imediat după aceea — Campionatele Europene de la Praga, unde sper să avem cât mai mulți sportivi în față și, de ce nu, 1-2 medalii”, a spus fostul sprinter pentru Agerpres.

Foto: Bogdan IORDACHE

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040

Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți

Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”

Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi

"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor

Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor

BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!

Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep

SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem

Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”

Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!

Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate

"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'

Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile

E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025

Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”

×