Sentință definitivă: patru ani de pușcărie pentru ieșeanul care l-a ucis pe atletul Ștefan Pavel
Curtea de Apel a schimbat decizia Tribunalul Iași în procesul morții multiplului campion național la atletism, în probele de sprint, Ștefan Pavel, anunță Ziarul de Iași. Instanța, a cărui verdict este definitiv, a decis ca Vasilică Baciu, cel care, în timpul procesului, a recunoscut comiterea faptei, va petrece patru ani după gratii, fiind în egală măsură obligat să plătească daune în valoare de 219.000 de lei familiei atletului care, pe 1 decembrie, ar fi împlinit 27 de ani (daune materiale de 19.000 de lei și daune morale de 200.000 de lei).
- Față de decizia inițială, apelul a schimbat doar modul de executare al celor patru ani de condamnare, după ce prima instanță acordase o pedeaspă de 4 ani cu suspendare.
Fost membru al lotului național de atletism al României, Ștefan Pavel, multiplu medaliat la Naționalele de atletism, a murit pe 4 octombrie 2013 după 12 zile petrecute în comă, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. „Fanu”, așa cum îl știau prietenii, a ajuns la spital de 22 septembrie, după ce a fost implicat într-o altercație, într-o discotecă din Iași. Potrivit rechizitoriului și actului de acuzare, citat de Ziarul de Iași, Vasilică Baciu, un cunoscut din copilărie al lui Ștefan, a pornit o ceartă, „cel mai probabil pe fondul consumului de alcool„, chiar în incinta clubului Artemis, în jurul orei 4:30. Baciu, alături de cinci prieteni, a petrecut aproximativ trei ore consumând alcool, într-un alt club, înainte de a porni spre clubul Artemis.
Încăierarea din club, oprită de un agent de pază, a fost reluată la ieșirea din discotecă, agresorul urmându-și victima afară. Vasilică Baciu l-a lovit cu pumnul în față pe Ștefan Pavel, care, în căzătură, s-a lovit cu capul de pavaj, rămânând inconÂștient. Aceeași anchetă a stabilit că până la venirea ambulanței care l-a transportat pe atlet la spital, Baciu a încercat să îi acorde primul ajutor victimei sale. Ștefan Pavel a fost operat pe creier pentru a-i fi extirpat un cheag de sânge, a suferit stopuri cardio-respiratorii, și, înainte de a intra în moarte cerebrală, funcțiile vitale i-au fost menținute cu ajutorul aparatelor.
Familia Pavel a decis să doneze organele fostului campion național al României pentru a prelungi alte vieți.