Sportivi celebri implicați în cazuri de omucidere, înaintea lui Oscar Pistorius

Multiplul campion paralimpic Oscar Pistorius, inculpat, joi, pentru uciderea prietenei sale, nu este primul caz al unui sportiv celebru care a ucis pe cineva din anturajul său, anterior fiind înregistrate alte câteva astfel de situații, informează AFP.

Carlos Monzon: Argentinianul, campion mondial la categoria mijlocie în perioada 1970-1977, considerat printre cei mai mari pugiliști din istorie, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, în 1989, pentru că și-a ucis cea de-a treia soție. Beneficiind de un regim de semilibertate, el a decedat într-un accident rutier, în 1995.

Marc Cecillon: Fostul component al naționalei de rugby a Franței (46 de selecții, în 5 meciuri a fost căpitan) a fost condamnat în 2008 la 20 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, pedeapsă redusă în apel la 14 ani. La 7 august 2004, fostul sportiv, aflat în stare de ebrietate, a împușcat-o pe soția sa cu un revolver Magnum 357, în timpul unei petreceri cu aproximativ 60 de persoane, la domiciliul unor prieteni. El a fost eliberat condiționat, în iulie 2011.

Jovan Belcher: Acest jucător de fotbal american, în vârstă de 25 de ani, s-a sinucis la 1 decembrie 2012, în parcarea stadionului echipei Kansas City Chiefs, după ce și-a împușcat mortal iubita. Cei doi aveau un bebeluș de trei luni.

OJ Simpson: Fostul star al fotbalului american a fost inculpat, în 1994, pentru uciderea soției sale, Nicole Brown Simpson, și a prietenului acesteia, Ron Goldman. În 1995, OJ Simpson a fost achitat, la finalul unui proces urmărit cu foarte mare interes de americani. Doi ani mai târziu, el a fost însă găsit vinovat de moartea celor doi, de către un juriu care l-a condamnat la plata de 33,5 milioane de dolari.

Rudi Visagie: În mai 2004, fostul rugbist a împușcat-o pe fiica sa în vârstă de 19 ani, Marle, crezând că era un hoț ce dorea să îi fure mașina. Tânăra, împușcată în cap, a murit. După trei luni, justiția a renunțat la acuzațiile la adresa lui, considerând că a suferit suficient după pierderea fiicei sale.

Atletul Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea prietenei sale, joi, fiind exclusă ipoteza unui accident, lansată inițial de presă sud-africană.

Pistorius și-a împușcat mortal prietena, în noaptea de miercuri spre joi. Femeia ucisă în locuința atletului este Reeva Steenkamp, în vârstă de 30 de ani, un fost fotomodel sud-african și prezentatoare TV, care a apărut pe coperta revistei FHM și a fost imaginea cosmeticelor Avon în Africa de Sud.

Poliția a precizat că victima a fost atinsă la cap și la braț de patru gloanțe și a decedat pe loc. În locuința sportivului a fost găsită arma crimei, un pistol cu calibrul 9 mm, înregistrat pe numele lui Pistorius.

Cu o zi înainte de a muri, Reeva Steenkamp posta pe Twitter următorul mesaj: „Ce ați pregătit pentru iubirea voastră, pentru mâine (n.r. – pentru Ziua Îndrăgostiților?”.

Pistorius și Steenkamp au apărut în public împreună la SA Sports Awars, anul trecut. Steenkamp a precizat, atunci, că ei sunt doar prieteni.

Supranumit Blade Runner, pentru cele două proteze de carbon în formă de lamă cu care aleargă, atletul va compărea, vineri, în fața unui tribunal din Pretoria.

Oscar Pistorius a intrat în istoria atletismului mondial la JO de la Londra, când a devenit primul alergător cu ambele picioare amputate care a concurat în competițiile olimpice rezervate sportivilor fără dizabilități. El a ajuns în semifinalele probei de 400 de metri. La câteva zile după JO de la Londra, Pistorius și-a păstrat titlul la Jocurile Paralimpice în aceeași probă. La Beijing, el a fost triplul campion la 100, 200 și 400 de metri. În palamaresul său, figurează șase tiluri de campion la Jocurile Paralimpice, o medalie de argint și una de bronz.

Sursa: Mediafax

Publicat: 14 02. 2013, 19:57
Actualizat: 14 02. 2013, 19:58