Sprint spre Rio! Andreea, cea mai rapidă fată din România!

O siluetă zveltă, aproape 1,80 metri, străbate ca o nălucă porțiunea de pistă din fața tribunei oficiale a stadionului din Alexandria. Se oprește și remarci că e și frumușică. Foc! Mai mult, când stai de vorbă cu ea descoperi că e destupată bine la minte, ceea ce pentru un sportiv care stă aproape 11 luni pe an în cantonamente și pe la concursuri nu e deloc puțin.

Andreea Ogrezeanu (22 ani) este marea speranță a atletismului românesc în probele de sprint. Anul trecut, la Campionatele Europene de tineret, de la Ostrava, a devenit prima campioană continentală din istoria sprintului românesc, indiferent de categoria de vârstă. A scos 11,65 secunde pe suta de metri, dar ca să‑și împlinească visul – „Vreau să devin campioană olimpică!” – trebuie să muncească enorm. Munca aceea surdă a atletului, pe care n-o vede nimeni și nu o scoate în evidență până când nu apare performanța. Dacă apare!

„N-am în cap decât să câștig”

Din fericire pentru ea, Andreea este o tipă optimistă și cu mentalitate de învingător. Spune că „nu mi-e teamă de nici un adversar atunci când intru pe pistă. Nu contează că au poate performanțe mai bune ca mine și nici cum le cheamă, în momentele alea dinaintea cursei sunt doar eu și cu ele, atât! Iar în mintea mea este că trebuie să câștig, că trebuie să fiu prima, dintotdeauna mi-a plăcut să fiu prima. Dacă intri cu coada între picioare – și gesticulează într-un mod haios, uite că are și simțul umorului! -, ce rost mai are să te duci acolo?”.

Pentru ea nu contează nici faptul că fizic este încă inferioară multor altor adversare: „Pe la orice concurs merg afară, sunt cea mai slabă din punctul de vedere al constituției fizice. Dar nu musculatura contează în primul rând, ci fibra și psihicul! Să crezi în tine contează enorm”.

Visul unui titlu olimpic

„E încă mică”, spune antrenoarea Cristina Manea despre eleva sa, pe care o pregătește de când avea 10 ani. „Acum a împlinit 22 de ani, abia a făcut trecerea la senioare și va merge la Olimpiada de la Londra, în vară, dar nu se poate pune presiune pe ea pentru o medalie. Dacă ar prinde finala, ar fi un vis, dar ar fi foarte bună și o semifinală. Înainte de Olimpiadă, în iunie, sunt «Europenele» de seniori de la Helsinki, unde ar fi extraordinară o finală, poate la «sută», poate la «200». Obiectivul real și logic este Olimpiada din 2016, de la Rio de Janeiro, acolo sper să ne batem cu șanse pentru o medalie. Va fi greu cu toate alergătoarele de culoare care domină sprintul mondial, dar nimic nu e imposibil, mai ales la ce ambiție și determinare are Andreea”. „Plus că vârsta optimă pentru marea performanță la un sprinter este pe la 27 de ani”, adaugă tânăra campioană, înainte de a se năpusti cu și mai multă înverșunare într-un nou sprint și într-o direcție pe care o are bine întipărită în minte: Rio, via Londra.

Dușul după antrenament îl face acasă!

Andreea are dublă legitimare, la Alexandria și la Farul, unde condițiile sunt mult mai bune. Chiar dacă acasă se pregătește doar o lună pe an, campioana resimte lipsa posibilităților de refacere. Masaj, din trei în trei zile! La fel și bazin. De duș, nici vorbă! După antrenament, face duș abia acasă, pentru că la stadion nu are nici vestiar. Antrenoarea Cristina Manea spune că „diferența în sprint se face 50 la sută prin antrenament și 50 la sută prin condițiile de refacere. Noi suntem departe de americance, care au după ele peste tot o armată de antrenori, de specialiști, de biochimiști”.

Pe șleaurile camioanelor, ca să evite noroiul

Tenacitatea și dorința de a câștiga ale Andreei au fost remarcate de antrenoarea sa încă de la început, când actuala campioană era doar un copil: „Iarna n-aveai cum să te pregătești la stadion, era zăpadă, toamna erau noroaie, că nu era pista asta de tartan de acum, așa că mergeam în pădure, la Vedea, și o puneam să alerge pe potecile din pădure. Uneori, mai trece un camion pe drum, iar atunci profitam și o puneam să alerge pe șleaurile lăsate de acesta, adică pe urmele roților, că era mai puțin noroi. Nu zicea nici «pâs», cred că și în apă dacă o puneam alerga, dacă asta asigura victoria!”.

Solicitată de trei universități americane

Cum Andreea se anunța o mare campioană încă din perioada junioratului, câștigând medalii la multe întreceri, sportiva a fost rapid remarcată și de specialiștii americani. Ea a primit propuneri de la trei universități din SUA. „N-am plecat pentru că mi-ar fi fost greu singură acolo, plus că antrenamentele n-ar mai fi fost la aceeași intensitate, pentru că ar fi trebuit să respect strict și programul școlar. Acum, după ceea ce am realizat în atletism, cred că am făcut alegerea bună rămânând în țară”, conchide Andreea, în momentul de față studentă în anul III la Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Tata a fost alergător de sprint, la nivel de juniori, iar mama a făcut handbal aici, la Alexandria. La început am mers și eu la handbal, însă nu mi-a plăcut. Alergam cel mai mult, dar degeaba, depindeam de colege. Nu sunt făcută pentru sporturile de echipă!
Andreea Ogrezeanu

Îmi place să mă mai uit la televizor la handbal, la baschet și uneori chiar la fotbal! Simpatizez cu Dinamo, dar nu stau foarte mult să văd un meci, poate și pentru că nu mi se pare corect ca ei să câștige atâția bani în comparație cu un atlet, de pildă
Andreea Ogrezeanu

10,90 secunde este timpul cu care Carmelita Jeter (SUA) a câștigat anul trecut titlul mondial la 100 de metri

11,34 secunde este recordul național de tineret în proba de 100 de metri fete, stabilit vara trecută de Andreea Ogrezeanu, când a bătut cu o sutime vechiul record, care îi aparținea de 16 ani Ionelei Tîrlea

Articol publicat de Ioan Viorel