Statuia fostei campioane olimpice la aruncarea discului și fost președinte al Comitetului Olimpic Român, Lia Manoliu, a fost dezvelită, marți, în incinta Complexului Sportiv Național cu același nume, la eveniment participând, printre alții Doina Melinte și fostul antrenor al atletei, Dan Serafim.
Statuia, realizată din polistiren și rășini sintetice, a costat 3.000 de euro și a fost realizată de către sculptorii Dan Alexandru și Liviu Marcu. Statuia are o înălțime de 2,9 metri și este așezată pe un soclu de 1,8 metri înălțime. Realizarea statuii a durat o lună.
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Doina Melinte, a declarat, cu ocazia dezvelirii statuii că Lia Manoliu a fost un simbol al atletismului mondial. „Doamna Lia Manoliu a fost un simbol al atletismului românesc și mondial. A avut rezultate foarte bune până la 40 de ani. Îmi este greu să spun că doamna Lia nu mai există printre noi. A fost o doamnă a atletismului mondial, care a fost cooptată în foarte multe organisme internaționale”, a spus Melinte, conform MEDIAFAX.
Fostul antrenor al Liei Manoliu, Dan Serafim, s-a arătat foarte emoționat de realizarea unei statui care să o înfățișeze pe fosta sa elevă. „Sunt foarte emoționat. Ca un om care mi-am petrecut multe clipe alături de Lia, îi felicit pe cei care au avut minunata idee de a face această statuie. Lia a iubit foarte mult oamenii care deservesc în această bază sportivă. Sunt multe de spus despre Lia Manoliu, este un caz unic, un unicat, iar personalitatea ei va fi vie în mintea tuturor care vor face sport pe mai departe. Lia a fost printre primii oameni care au remarcat-o pe Gabi Szabo, la un concurs de tineri de la Bruxelles, în 1990, a sprijinit-o pe sulițașa Mihaela Peneș, a sprijinit și a iubit performanța”, a completat Serafim.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER