Românii pot călători fără vize în Marea Britanie, însă nu același lucru se poate spune și despre accesul tricolorilor la competițiile organizate sub auspiciile perfidului Albion. Deși deține al patrulea rezultat mondial al sezonului (17,31 m), triplusaltistului Marian Oprea i-a fost trântită ușa-n nas de către organizatorii Grand Prixului Aviva, etapă din circuitul Diamond League.
Cu alte cuvinte, o descalificare socială, o umilință pe plan sportiv, o consecință a naționalității din buletin sau poate o decizie normală. Context… În 2005, pe când era lider mondial (17,81 m), piteșteanului i s-a spus verde-n față că lista pentru concursul de la Gateshead s-a închis… Localnicii Douglas sau Idowu probabil că n-ar fi digerat un eșec.
La cinci ani distanță, scenariul se repetă. „We are full!”, sună conținutul mailului de refuz, un lătrat parcă pe un ton ascuțit. Ce-i drept, „Struțul” nu mai are la gât nicio medalie olimpică, dar e pe patru în topul mondial din 2010, adică un bilet spre Diamond League.
Mafie și influență
Pe fondul crizei financiare care a zguduit și atletismul, organizatorii te pot chema la un concurs după culoarea ochilor, dar, de cele mai multe ori, primează jocurile de culise. Deciziile se iau cu perdeaua trasă, iar banii se țin la chiloți și se împart pe sub masă, întrucât, ca-n orice sport, există o mafie formată de organizatorii Grand Prix-urilor care, de multe ori, sunt chiar managerii sportivilor. Schimbul de sportivi (un manager ia 15%) se operează, de regulă, doar între țările occidentale, atleții din zonele mai slab dezvoltate obținând cu greu accesul.
Și chiar n-ai pe cine strânge cu ușa, pentru că, deși circuitul Diamond League poartă amprenta Federației Internaționale, organizatorii fiecărei etape dezvoltă o politică de stat în stat. „Struțului” nu-i rămâne decât să prindă un wild-card, ca în tenis, la Gateshead poate de la „sora” companiei Aviva din România. 3 este poziția ocupată de Oprea în ierarhia mondială a triplusaltiștilor în activitate (all-time)
Englezii n-au niciun beneficiu în a-l chema, pentru că nici ei nu trimit vreun conațional în România. Pentru simplul fapt că în Româna nu există concursuri!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER