„Struțul” pune degetul pe rană: „Ar trebui să muncim pe toate ariile! Nu doar atleții să se pregătească și antrenorii să antreneze!”
Triplusaltistul Marian Oprea (31 de ani), desemnat atletul anului la Gala FRA de la Marriott, a vorbit fără perdea despre atletismul din România la ora actuală. În 2013, „Struțul” a ocupat locul 6 la CM de la Moscova, cea mai bună performanță a lotului condus de președintele Ion Sandu, omul care a promis că vor curge laptele și mierea în sportul sporturilor. Piteșteanul e recordmenul României la triplusalt, 17,81 m și e considerat unul dintre pilonii atletismului românesc în ultimii 13 ani.
„NU E MARE LUCRU SĂ‚ FII ATLETUL ANULUI CÂND NU PREA SUNT ATLEȚI”
Cunoscut drept un tip cu un discurs elegant, vicecampionul olimpic din 2004 a oferit o serie de declarații cu bătaie lungă. „Dacă ar fi să fiu egoist și să mă gândesc doar la mine, sunt încântat că sunt cel mai bun atlet! Dar, de fapt, realitatea nu este asta, iar din punctul meu de vedere nu e mare lucru să fii atletul anului, atunci când nu prea sunt atleți. E frumos, dar sunt puțin jenat pentru că sunt atâtea personalități aici, încât nu știu ce caut în sală în acest moment. Dar astea sunt vremurile!”, a spus multiplul medaliat la Mondiale și Europene.
„ATÂT TIMP CÂT SUNT CONDIȚIILE MATERIALE, INTERESELE… ACESTEA SUNT REZULTATELE”
Întrerupt din declarații de campioana europeană la înălțime, Monica Iagăr – „ce faci, Mariane? Dai interviuri?” – Oprea a continuat discursul articulat în aceeași notă: „Anul acesta au fost niște medalii obținute de juniori și tineret, dar nu știu care sunt criteriile după care s-a acordat acest trofeu. Îmi doresc chiar două participări la Jocurile Olimipice, dar nu putem face pronosticuri în privința rezultatelor și a participării. Momentan mă concentrez pe 2014. Atât timp cât acestea sunt condițiile materiale, interesele… acestea sunt rezultatele. Ar fi mult mai bine să avem condiții mai bune, dar ar trebui să zâmbim și să muncim pe toate ariile de acoperire și nu doar atleții să se pregătească și nu doar antrenorii să antreneze. Sunt destul de multe aspecte și dacă ar fi să ne concentrăm doar pe ele, ar fi destul de frustrant”, a încheiat elevul Doinei Anton.
Articol scris de Andrei Mazurchievici