Super Cristina!** Bujin, pe 5 la Europene!
Sportiva Cristina Bujin s-a clasat, sâmbătă, pe locul cinci în
finala probei de triplusalt din cadrul Campionatelor Europene de
atletism în sală, de la Paris.
După 14,12 metri în calificări, Cristina Bujin a reușit cea mai
bună performanță a sezonului său, din prima încercare în finală, de
14,19 metri, urcând imediat pe locul secund, după slovena Rodici
(14,34 metri). A urmat o ratare la a doua săritură și o încercare
mai slabă, de 14,08 metri, la jumătatea finalei, Cristina
aflându-se pe locul cinci, în timp ce la vârf, italianca Simona La
Mantia stabilise deja cea mai bună performanță din lume în acest
sezon, cu 14,60 metri. Ultimele trei sărituri nu au adus
performanțe mai bune Cristinei Bujin (13,98 metri și două ratări),
astfel că a rămas cu cea reușită din prima încercare și locul cinci
la finalul concursului.
Finala a fost câștigată de Simona La Mantia, care a reușit în a
cincea săritură să repete performanța de 14.60 de metri.
Tot sâmbătă, Roxana Bârcă s-a calificat în finală la 3000 de
metri, Cornelia Deiac tot în finală, dar la săritura în lungime, în
timp ce Andreea Ogrăzeanu a ratat semifinalele la 60 de metri,
Esthera Petre finala la săritură în înălțime, iar Viorica Țigău și
Cristina Sandu, finala la săritura în lungime.
Vineri, în prima zi a CE de la Paris, doar doi atleți români au
fost norocoși, obținând calificarea în finală la triplusalt:
Cristina Bujin și Marian Oprea.
La CE de altetism în sală de la Paris, România a deplasat o
delegație formată din 16 sportivi. Obiectivul trasat de FR Atletism
este de obținere a unei medalii, plus clasarea altor doi-trei
sportivi în primele opt locuri.