SUPER FOTO** Viitorul atletismului românesc: exuberanța la superlativ!

780 de copii (437 de fetițe și 343 de băieți, reprezentând 97 de
cluburi) au participat sâmbăta și duminică la Campionatele
Naționale indoor, rezervate celor mai mici categorii de vârstă,
copii 1, 2, și, în premieră, 3.

Competitia a fost găzduită de Sala de atletism din cadrul CSNB Lia
Manoliu și a încheiat într-o notă nesperat de veselă acest sezon.
Afirmație susținută de numărul extrem de mare al concurenților,
chiar și pe praful ăsta financiar care ne îneacă zi de zi,
combativitatea lor, și nu în ultimul rând, perspectivele
performanțiale, viitor de care se vor putea bucura laolaltă mai
multe discipline sportive.

Dar și părinții și copiii înșiși, prin plusul de sănătate,
disciplină, și instinctul de învingător, educate atât de eficient
prin activitatea sportivă. O atmosferă exuberantă, inocentă și de-o
sinceritate debordantă, ca și copilăria! Întreținută de către
organizatori (Federația Română de Atletism) prin „tehnici de
machiaj juvenil”, o festivitate de premiere, dedicată celor mai
„tineri”, inspirată, inedită, când toți participanții s-au adunat
în jurul podiumului, pentru a-și aplauda liderii, cu mâinile pline
de premii atractive oferite și cu ajutorul sponsorilor.

Și ce putea fi mai frumos și mai de luat aminte, dacă nu
„ștafetele” predate atât de emoționant de către unele dintre
fostele noastre glorii, copiilor lor, viitori atleți, cum ar fi
cazul familiei Rodica (vicempioană mondială la triplusalt la Atena
în 1997) și Mugur Mateescu (ex performer de valoare internațională
la 400 mg), către Daniel (locul 2 la 40 mg), sau Marei Ioana
Cojocaru, de către celebrul tată, Daniel Cojocaru, înca recordmenul
național la 100 m. Iar talente și ambiții ni s-au derulat non-stop
prin fața ochilor. Stau mărturie instantaneele foto surprinse de
„ochiul magic” al lui Cristan Barbu.

Articol scris de Cristina Vladu

Publicat: 27 03. 2011, 21:57
Actualizat: 27 03. 2011, 21:58