Surprinzătorul anunț făcut de Usain Bolt, cel mai rapid om din lume
Jamaicanul Usain Bolt (29 de ani), recordmenul mondial al probei regină (100 m / 9,58, Berlin 2009), a anunțat că se va retrage din activitatea competițională după Jocurile Olimpice de la Rio, scrie presa din țara sa. Decizia devine surprinzătoare în contextul în care atletul de 1,96 m spusese în mai multe rânduri că intenționează să rămână în ovalul magic până la JO 2020. Insane Usain a câștigat șase titluri olimpice, iar ținta sa pentru Rio o reprezintă cucerirea a trei medalii de aur: 100 m, 200 m și 4×100 m.
„Dacă la Rio realizez ce mi-am propus, e greu de crezut că voi mai găsi o altă motivație pentru a mai continua până la ediția din 2020. Așa că mă voi retrage”, a spus jamaicanul, potrivit presei din țara sa.
Usain a devenit primul sprinter din lume care este în același timp campion olimpic și campion mondial pe distanțele de 100 și 200 de metri (performanțe realizate la diferență de un an la JO 2008 și la Campionatul Mondial de la Berlin – 2009). Bolt a scris o autobiografie, intitulată Usain Bolt. Povestea mea (Usain Bolt: My Story: 9.58), care a fost publicată în 2010 la editura HarperCollins, iar ediția în limba română a fost publicată în 2012 de către editura Preda Publishing.