Te pui cu Struțul!?

La cel mai tare Grand Prix premergător JO, Marian Oprea a decolat aseară spre un succes important, la Stockholm, în fața fanilor vechiului și actualului său adversar, Christian Olsson.

Elevul Doinei Anton a aterizat la 17,25 m din a doua încercare, după ce prima tentativă fusese măsurată la 17,14 m. Îmbunătățirea stării de sănătate și constanța rezultatelor (17,28 m la Naționale pe 5 iulie) i-au dat aripi Struțului, dar vicele din Atena a ales să nu mai riște și a renunțat la următoarele încercări. Aflat la primul concurs după o mai veche accidentare, superstarul Christian Olsson și-a pus amprenta la doar
17,00 m (locul 3), după ce atinsese o performanță slabă, în jur de 16,50 m, astfel că piteșteanul a repurtat cel mai răsunător triumf de după bronzul european de la Göteborg (august 2006).

„Ușor, ușor îmi revin. Nu forțez, abordez tehnica pașilor mărunți și deocamdată funcționează”, ne-a declarat Oprea după concurs. Pe locul 2 s-a clasat Dmitri Valukievici (17,01 m), iar pe patru a fost prietenul lui Marian, gigantul brazilian Jadel Gregorio (16,97 m).

Asafa, peste Bolt

Tot aseară, la Stockholm, marele duel de la 100 m dintre jamaicanii Asafa Powell și Usain Bolt a fost repurtat de primul, cu 9,88. Asafa a luat un avans consistent încă de la plecarea din blockstart, recordemenul mondial – Bolt (9,89) nemaizbutind să-l depășească.

Publicat: 22 07. 2008, 23:18
Actualizat: 23 07. 2008, 21:46