Uitarea zace în cuibul visurilor
Cursul anotimpurilor își vede agale de drum, iar iarna își cerne
alene fulgii sub coama Munților Rodnei, în „cuibul visurilor” lui
Liviu Rebreanu. Viața maierenilor are aceleași coordonate, ghidate
de vremuri și de apăsarea munților.
Pe ulița Purcioaia însă, la o casă cu pereții de un alb lălâi,
timpul stă în loc pe 21 ianuarie și refuză cu abitir an de an să
dea crezare că cel mai de seamă prunc al familiei Cioncan și-a luat
zborul acum trei ani într-o cursă mult mai lungă decât cea care i-a
adus bronzul la Atena în 2004.
„Fiecare clipă din viața mea
a fost o luptă… Nu am putut lua totul de la viață, iar viața nu
mi-a dat cât aș fi meritat”, Mesaj scris pe piatra
funerară a mormântului Mariei
„N-o
primit ce-o meritat”
Moartea Mariei a schimbat cursul vieții mamei fostei atlete, Ana
Cioncan. O caută peste tot și nu ezită chiar să invoce oricărui
cunoscut ce-i calcă în bătătură să-i aducă fata înapoi. „Io nu mai
îs la fel de când fata mi-o murit! Nu-mi pare rău că am lăsat-o să
facă atletism, că doar o vrut să își facă și ea viața, da’ mi-i
silă că nu o primit ce o meritat. Așa se cânta (n.r. – plângea) și
ea când era în viață!” e icnetul de jale al femeii ce își plânge
odorul. Nici decesul fetei nu pare să fi schimbat lucrurile.
Urmașii cetățeanului de onoare al comunei Maieru și orașelor
Hunedoara și Cluj-Napoca au renunțat să mai spere că ulița din fața
casei, „strada” Purcioaia, va mai fi acoperită vreodată cu o mașină
de pietriș de la autorități și astfel să devină practicabilă și
primăvara sau toamna. „Io nu îmi mai mănânc nervii, că nu are rost.
Măcar de ne-ar denumi strada după numele Mariei. De bani de la
minister sau de la primărie nu sper și n-am sperat niciodată”, își
descarcă sufletul femeia care i-a dat naștere atletei medaliate cu
bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, la 1.500 m.
„Nu
regret că am lăsat-o pe Maria să facă atletism, chiar dacă a murit
venind de la antrenament. A ales asta pentru că era șansa ei spre o
viață mai bună”, Ana Cioncan, mama atletei
„Nu mai
scoatem încă o Maria”
Școala unde Maria Cioncan a întâlnit sportul nu a uitat de cel mai
important nume dat de comuna Maieru. Sala de sport îi poartă
numele, iar la poartă un bust al Mariei pare să îndemne copiii la
sport. „Nu mai văd șanse să mai scot o Maria Cioncan, cu o oră de
sport pe săptămână. Copii ar fi, dar nu sunt interesați de schi,
volei sau atletism. Calculatorul face ravagii și la țară”. Acesta e
destinul sportiv al Maierului, prevestit de profesorul de sport al
școlii, Liviu Ursa.
„Nu
mai scoatem noi, maierenii, o Cioncan. Din păcate, calculatorul
face ravagii mai nou și la sat„, Liviu Ursa,
profesor de sport în Maieru